Hotelul de Gheaţă „Europa” de la Bâlea Lac s-a deschis

Cel mai nou Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac s-a deschis. Va avea, pentru început, 10 camere, care vor purta numele unor mari capitale europene, anunță reprezentanții ineditului obiectiv. Majoritatea celor care vin la Bâlea Lac să se cazeze primii în Hotel sunt din Marea Britanie.

De joi, 22 decembrie, Hotelul de Gheață „Europa” s-a deschis, aflat la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac. Acesta este construit integral din zăpadă și gheață.

Tema din acest sezon este „Europa”. Hotelul are, pentru moment, 10 camere, iar fiecare dintre acestea poartă numele unor mari capitale europene. Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, Bucureşti, Paris, Roma, Atena, Bertlin şi Madrid sunt pregătite pentru a gâzdui primii oaspeţi, iar restaurantul şi barul din interiorul hotelului, au oferte de meniuri speciale şi promit vizitatorilor servicii şi produse de calitate superioară, astfel încât experienţa trăită aici, în cel mai neobişnuit hotel din partea de sud-est a Europei, să fie cu adevărat unică, memorabilă.

Primii turişti care și-au petrecut noaptea la „Europa” – Hotelul de Gheaţă”

Responsabilii Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” oferă asigurări că noul Hotel de Gheaţă aduce un plus de spectaculozitate şi stil, atât în ceea ce priveşte forma exterioară, dar şi atunci când vine vorba de amenajările, decorul şi dotările din interior.

Primii turişti care și-au petrecut noaptea la „Europa” – Hotelul de Gheaţă” sunt clienţi ai companiei de turism britanice care colaborează de foarte mulţi ani cu „Hotel of Ice Bâlea Lac”.

De altfel, asemeni sezoanelor anterioare, se preconizează că, şi în această iarnă, marea majoritate a oaspeţilor care se vor caza în ineditul hotel vine din Marea Britanie.

Inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă este programată pentru luna ianuarie 2023, după ce va fi ridicată şi Biserica de Gheaţă.

Care e temperatura din interiorul Hotelului de Gheaţă?

Cel de-al şaisprezecelea Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost ridicat în mai bine de o lună de zile, echipa de muncitori edificând obiectivul în condiţii meteorologice dificile, chiar şi pe timp de noapte. Nu au lipsit nici emoţiile, constructorii fiind mereu în căutarea de soluţii cât mai potrivite pentru a învinge capriciile vremii şi pentru a putea continua munca în condiţii bune.

La realizarea acestei construcţii s-au folosit zăpada adunată din căldarea lacului Bâlea, „mortarul” compus din zăpadă şi apă, precum şi cărămizile de gheaţă tăiate din calota laculu glaciar. De asemenea, decorul şi „mobilierul” interior (paturi, noptiere, fotolii, mese şi scaune etc) sunt realizare din gheaţă.

Fiecare cameră a Hotelului de Gheaţă are intrare separată iar uşa este reprezentată de o draperie izotermă. Pentru a nu simţi frigul, cei ce se vor caza aici vor dormi pe saltele clasice, aşezate pe paturile de gheaţă şi se vor încălzi în saci de dormit speciali sau cu ajutorul păturilor şi blănurilor de oaie.

Temperatura din interiorul Hotelului de Gheaţă este între -1 şi 2 grade Celsius.

Cei ce doresc să vină la Bâlea Lac pentru a vizita Hotelul de Gheaţă, trebuie să ştie că, de la Bâlea Cascadă, singura modalitate de acces disponibilă în sezonul rece este cu ajutorul telecabinei.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.