Hong Kong testează administrarea unui vaccin la prima doză și alt vaccin la rapel

În Hong Kong se testează dacă oamenii care au reacţii adverse la prima doză de vaccin pot face rapelul cu alt tip de vaccin.

Experţii privind reacţiile la vaccin din Hong Kong spun că nu este recomandat ca un beneficiar al vaccinului să schimbe marca după prima doză. Cu toate acestea, poate exista o excepţie pentru cei care suferă de reacţii adverse severe, cum ar fi paralizia facială.

Un nou mecanism ar putea fi stabilit pentru a permite celor care suferă de efecte secundare severe după prima lor doză de vaccin Covid-19 să-şi schimbe doza pentru rapel, a declarat, duminică, unul dintre experţii campaniei de vaccinare din Hong Kong.

Comitetul de experţi va analiza stabilirea unui mecanism care să le permită celor care au suferit reacţii adverse severe după prima doză să facă un tip diferit de rapel câteva luni mai târziu în urma unei evaluări clinice, a declarat profesorul Ivan Hung Fan-ngai, co-coordonator al unui grup oficial privind reacţiile la vaccin, cunoscut sub numele de Comitetul de experţi pentru evaluarea evenimentelor clinice după imunizarea Covid-19, relatează South China Morning Post.

Efectele la rapel, mai puternice decât prima doză

„Datele au sugerat că efectele secundare aduse de rapel sunt mai puternice decât prima doză”, a precizat Hung.

Universitatea din Hong Kong va începe în curând un studiu care să analizeze rezultatul administrării unei combinaţii de vaccinuri, iar datele iniţiale par a fi încurajatoare.

HKU va recruta cel puţin 50 de persoane pentru a se alătura studiului. Aceştia vor primi o doză de Pfizer-BioNTech şi una cu Sinovac 28 de zile mai târziu.

Până în prezent, şapte persoane majoritatea bolnavi cronici au murit în zilele de după ce au primit Sinovac, potrivit Mediafax. Două persoane au suferit, de asemenea, o paralizie temporară a feţei după ce au primit o doză de Sinovac, dar experţii care monitorizează schema de administrare Covid-19 nu au putut stabili pe moment nicio legătură între vaccin şi efectul advers.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.