Hijabul a fost introdus în uniforma oficială a poliţiei din Noua Zeelandă

Poliţia din Noua Zeelandă a introdus un hijab în uniforma oficială pentru a încuraja mai multe femei musulmane să se alăture instituţiei. O femeie din Fiji a îmbrăcat deja uniforma adoptată și ân alte țări precum Anglia și Scoția.

Poliţia din Noua Zeelandă a introdus un hijab în uniforma oficială pentru a încuraja mai multe femei musulmane să se alăture instituţiei, notează BBC.

Zeena Ali va deveni primul ofiţer care va purta hijabul oficial. Femeia născută în Fiji şi mutată în Noua Zeelandă în copilărie, a declarat pentru New Zealand Herald că a decis să se alăture poliţiei după atacul terorist de la Christchurch.

„În poliţie era nevoie de mai multe femei musulmane”

„Mi-am dat seama că în poliţie era nevoie de mai multe femei musulmane, pentru a merge şi a sprijini oamenii. Mă simt minunat să pot ieşi şi să arăt hijab-ul poliţiei din Noua Zeelandă ca parte a uniformei mele. Cred că, văzând asta, vor dori să se alăture şi mai multe femei musulmane”, a declarat Ali.

Proiectul pentru dezvoltarea hijabului a început la sfârşitul anului 2018

Poliţia din Noua Zeelandă a anunțat că proiectul pentru dezvoltarea hijabului pentru uniforma sa a început la sfârşitul anului 2018, ca răspuns la o cerere a personalului poliţiei care a vizat şcolile secundare, potrivit Mediafax.

În Marea Britanie, Poliţia Metropolitană din Londra a aprobat un hijab ca uniformă în 2006, iar Police Scotland i-a urmat exemplul în 2016.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.