Hafez, poetul poeților care te poate ajuta să găsești sensul unei vieți mai bune

Khwāja Šamsu d-Dīn Muḥammad Hāfez-e Šīrāzī (1320-1389) a fost unul dintre cei mai îndrăgiți poeți persani, considerat de mulți oameni de artă a fi una dintre cele șapte minuni literare ale lumii, idee aprobată inclusiv de Ralph Waldo Emerson și Johann Wolfgang von Goethe, ambii autori traducându-i opera lui Hafiz.

„Nu se teme de nimic. Vede în profunzimi, vede orice, oriunde. Un astfel de om aș dori să fiu sau măcar să întâlnesc. Hafiz este poetul poeților”, spunea Ralph Waldo Emerson. „Hafiz nu are pereche”, gândea și Goethe.

Poeziile Hafiz au fost admirate, de asemenea, și de personalități precum Nietzsche și Arthur Conan Doyle (al cărui personaj, Sherlock Holmes, chiar îl citează pe Hafiz).

„Poate vă amintiți vechea zicală persană: „este în pericol atât cel care fură puiul de tigru, dar și cel care amăgește o femeie. Există la fel de mult sens în Hafiz ca și în Horațiu”, – „Aventurile lui Sherlock Holmes”, de Arthur Conan Doyle

Poetul spaniol Garcia Lorca i-a adus numai laude lui Hafiz, compozitorul romantic german Johannes Brahms a fost atât de impresionat de versurile poetului persan încât le-a introdus în multe dintre compozițiile sale.

Poeziile oracol

Pe vremuri, în Orientul Mijlociu, oamenii foloseau poeziile lui Hafiz pe post de oracol, pentru a primi sfaturi și îndrumări la problemele și preocupările lor. Puneau o întrebare și deschideau, la întâmplare, cartea cu scrierile poetului persan. Se spune că inclusiv Regina Victoria recurgea la acest truc atunci se afla într-un impas sau altul.

Practica era o tradiție străveche care a apărut în urma unui incident petrecut la moartea poetului, atunci când reprezentanții Bisericii au refuzat ca trupul lui Hafiz să fie incinerat, conform obiceiului musulman, provocând astfel protestul adepților acestei tradiții din Shiraz, oraș din care provenea poetul. Astfel, pentru a rezolva conflictul, poporul a cerut ca problema să îi fie adresată direct lui Hafiz. Scrierile poetului au fost selectate și trecute pe niște foi, iar unui tânăr ales la întâmplare i s-a cerut să extragă una dintre hârtiile pe care erau trecute strofele lui Hafiz.

Oamenii au căzut de acord asupra faptului că indiferent care va fi rezultatul, acesta va trebui luat în calcul, considerându-se că aceea fusese dorința poetului. Versurile alese au fost următoarele:

Nici cadavrul lui Hafiz, nici întreaga lui viață,

Cu toate nelegiuirile sale, nu îl pot împiedica să ajungă în Rai

Poezia lui Hafiz este plină de bunăvoință. Are capacitatea de a-i mângâia, însufleți și îmbogăți pe cei aflați în nevoie. Arta ar trebui să însemne iubire. Ar trebui să radieze în sufletele oamenilor și să le încălzească inimile atunci când acestea sunt reci.

„Am publicat aproximativ 700 de versete ale lui Hafiz, în șase cărți. Și am simțit cum impulsul din fiecare rând poetic al lui Hafiz ajută la aprinderea unei scântei, a unei lumini în inimă. Am simțit că Hafiz, prin poezia lui, ne este dat pentru a ne ajuta, pentru a ne ușura sufletul. Dragostea lui pentru noi a depășit limitele timpului, continuând să încurajeze și să inspire. El ne ajută să-i iertăm pe cei pe care trebuie să-i iertăm. Și să-i onorăm pe cei pe care trebuie să-i onorăm. Iar puterea principiilor lui este atât de mare încât răzbate până la tine și simți că nu vrei să rănești pe nimeni, niciodată. Se spune despre Hafiz că a fost incapabil, în decursul vieții lui, de săvârșirea vreunui act răutăcios”. Daniel Ladinsky, poet american

În variate moduri, Hafiz vorbește cu înțelepciune și pricepere despre ceea ce ne împiedică să trăim o viață mai bună, mai împlinită, folosind metafore unice, fermecătoare, care pătrund cel mai adânc în suflet și în minte, metafore care deschid uși, eliberează căi, clarifică situații și ne fac să exclamăm „Ahhhh, lumea asta. De fapt, nu este chiar atât de rea… este chiar uimitoare!”

Deși nu se cunosc foarte multe amănunte despre viața lui Hafiz, se crede că ar fi memorat Coranul după ce și-a auzit tatăl recitând pasaje din cartea sacră a musulmanilor. După moartea tatălui său, a părăsit școala pentru a lucra la o brutărie, ocupându-se, în același timp, și de caligrafie.

Hafiz a devenit poet la curtea lui Abu Ishak (istoric islamic, tradiționalist și jurist, califul Bagdadului între 15 decembrie 940 și 26 august 944) și, de asemenea, a predat la un școală religioasă. Este unul dintre cei mai mari poeți persani, iar influența sa se simte până în zilele noastre. În calitate de autor a numeroase ghazal (formă de poezie antică) care exprimă dragoste, spiritualitate și protest la adresa ipocriziei religioase, opera lui Hafiz poate fi găsită în cele mai multe dintre casele iranienilor, iar numeroase poezii ale sale sunt folosite ca proverbe sau zicători.

Dragostea ta

Nu trebuie să fie nicicând oferită gurii unui străin,

Ci numai cuiva care are valoarea şi îndrăzneala

De a tăia bucăţi din sufletul său cu un cuţit

Pentru a le ţese apoi într-o pătură

Cu care să te protejeze. Stai aproape de orice sunet care te face mulţumit că eşti în viaţă. De când fericirea a auzit numele tău, aleargă pe toate străzile pentru a te găsi. Atunci când eşti singur în întuneric, aş vrea să-ţi pot arată lumina uluitoare a propriei tale fiinţe. Există diferite fântâni în inima ta. Unele umplute cu fiecare ploaie bună, Iar altele cu mult prea adânci pentru aşa ceva. Frica este cea mai sărăcăcioasă odaie din casă. Mi-ar place să te văd trăind în condiţii mai bune. Chiar şi după atâta timp, soarele nu îi spune niciodată pământului, „Îmi eşti dator”.

Nu există nici o plăcere fără o tinctura de amărăciune.

Doresc ca gratitudinea inimii mele să îmbrăţişeze tot universul!

Chiar şi după atât timp, Soarele nu spune niciodată pământului: îmi eşti dator.

Găseşte flacăra! Găseşte fiinţa aceea care şi-n apă să ardă pentru tine, nimeni altcineva nu te va încălzi ca ea.

Surse:

https://mypoeticside.com/poets/shams-al-din-hafiz-poems

https://www.bbc.com/culture/article/20170109-the-mystical-poet-who-can-help-you-lead-a-better-life

Vă mai recomandăm să citiți și:

Virgiliu, poetul preferat al romanilor

Dante Alighieri, poetul care a influențat decisiv cursul literaturii

Bacovia, marele poet simbolist al României de o sensibilitate aparte

Baudelaire, unul dintre poeții europeni revoluționari ai secolului XIX



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.