Golful Mexic și originile geologice ale „super-bazinului” de petrol din el

Golful Mexic conține niște depozite uriașe de petrol offshore neexploatate. Acestea ar putea fi de folos pentru alimentarea SUA în următoarele decenii. Consumatorii din Statele Unite au beneficiat de petrolul și de gazele extrase de aici încă din anii 1960. Această eficiență este rezultatul unui trecut geologic remarcabil. Povestea fascinantă a acestui loc a început acum 200 de milioane de ani printre fragmentele din Pangeea, când era doar o zonă îngustă.

Acea bucată s-a transformat și a devenit un bazin oceanic, în timp ce munții se înălțau în jur. Procesele care au modelat bazinul au depus și au păstrat mari rezerve de petrol și gaze, din care doar o fracțiune a fost extrasă.

O mare parte din petrolul rămas se află îngropat sub straturile străvechi de sare. Aceste straturi au fost scoase la iveală recent, cu ajutorul unor metode moderne de studiu ale seismelor.

Cercetătorii de la Universitatea Texas din Austin, SUA, au analizat decenii de cercetări geologice și cifrele actuale de producție.  Au vrut să înțeleagă secretul din spatele succesului acestui bazin din Golful Mexic, informează Phys.

Ce au descoperit cercetătorii despre Golful Mexic

Datorită istoriei sale geologice, Golful Mexic rămâne unul dintre cele mai bogate bazine petroliere din lume. În ciuda celor 60 de ani de explorare și dezvoltare continuă, capacitatea bazinului de a furniza în continuare noi rezerve de hidrocarburi înseamnă că va rămâne o resursă energetică și economică semnificativă pentru populație și în anii următori. Cel puțin, așa a declarat autorul principal al studiului, John Snedden, cercetător principal la Institutul de Geofizică al Universității Texas (UTIG), SUA.

„Ne-am uitat la elementele geologice care alimentează un super bazin, precum rezervoarele și rocile sursă. Se pare că în Golful Mexic, multe dintre acestea sunt unice”, a spus el. Cercetarea a fost prezentată într-un studiu special din Buletinul Asociației Americane a Geologilor Petrolieri. Acesta este axat pe super-bazinele din lume. Adică un număr mic de bazine prolifice care furnizează cea mai mare parte a petrolului și gazului de pe Glob.

Vă invităm să citiți și:



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.