Gigantul din Mont’e Prama: un mister arheologic


Sardinia este una dintre cele mai mari insule din largul Mării Mediterane. Considerată un loc în care turismul se îmbină cu vechi poveşti despre mafie, puţini ştiu însă că acesta este locul de naştere al unei civilizaţii europene: civilizaţia nuraghea.

În 1974, plugul unui fermier din regiunea Sinisi, Sardinia, a fost blocat de o bucată mare de piatră. Incapabil să-şi continue activitatea, omul a coborât din tractor şi a început să cerceteze piatra care îi bloca plugul. Deşi iniţial a crezut că e vorba de o piatră, fermierul avea să scoată din pământ un cap gigant. Capul avea doi ochi sculptaţi, cu un design unic, nemaiîntâlnit până atunci.  Această descoperire avea să marcheze începutul unei poveşti ce durează până astăzi, misterul gigantului din Mont’e Prama.  

Intră în GALERIA FOTO!

După primele săpături arheologice au fost descoperite un număr mare de  morminte, în interiorul cărora se aflau foarte multe părţi de statui. Datarea iniţială nu a fost exactă, din acest motiv s-a considerat  că mormintele  aparţineau unei familii nobiliare din secolul al IX-lea î.Hr. Nimeni nu reuşise până la acel moment să scoată la iveală un grup statuar mai vechi decât cele care proveaneau din Grecia antică.

Statuile au început să fie studiate, în ciuda metodelor limitate şi a fondurilor deficitare din acea perioadă. Acest lucru a scos la lumină existenţa unor statui ce înfăţişează boxeri, arcaşi şi luptători, alături de mici nuraghe (construcţii preistorice din zona Sardiniei) şi a unor blocuri de piatră care reprenzentau diferiţi zei, sub formă de con sau de patrulater.  

De-a lungul timpului, au fost descoperite 16 statui de tip boxeri. Toate  aveau o înălţime de peste doi metri, purtând scuturi deasupra capetelor şi o mănuşă cu ţepi în mâna dreaptă, pe post de armură. Alături de ei, au fost găsiţi şase luptători care aveau scuturi rotunde, săbii şi coifuri cu coarne; şase arcaşi şi 13 blocuri de piatră cu rol religios.  Acestea au început să fie adunate şi catalogate într-o colecţie ce conţine peste 5000 de piese, care a fost expusă la muzeul din Cagliari, începând cu  anul 1980.

În decembrie 1979, săpăturile arheologice au fost oprite, deoarece s-a crezut că zona era delimitată de un rând de dale, care delimitau grupul de morminte. Testele realizate ulterior au demonstrat însă contrariul acestei ipoteze.

După 30 de ani de la primele descoperiri, multe piese aveau să fie transferate către centrul arheologic din Li Punti. Acolo au fost supuse la teste de laborator. Astfel, s-a descoperit  că scuturile, armurile şi armele aveau  decoraţiuni în relief.

De abia în 2014, în urma unor noi săpături arheologice efectuate de către Universitatea din Sardinia, alături de Direcţia Arheologică din Cagliari, în Mont’e Prama, aveau să fie scoase la lumină noi detalii importante. Astfel au fost descoperite două noi statui, care se consideră a fi reprezentări ale magicienilor sau preoţilor din vechime. Acestea diferă de celelalte prin faptul că sunt încălţate, comparativ cu restul care erau desculţe. Pe cap statuile poartă pălării sub formă de con, asemănătoare cu pălăriile purtate de statuile de bronz descoperite într-un mormânt din Lazio.

Cea mai importantă descoperire arheologică a secolului XXI

Statuile de la Mont’e Prama sunt unice, atât din punct de vedere al design-ului, cât şi al vechimii. Până la  această dată, nu se cunoşteau atât de multe elemente despre arta pre-greacă sau pre-etruscă din regiune. Descoperirea acestor giganţi avea să schimbe fundamental percepţia oamenilor de ştiinţă faţă de cultura nuraghe (ce datează din a doua jumătate a mileniului doi î.Hr).  Ele au scos la lumină o cultură mult mai complexă decât se credea iniţial că ar fi. Cultura nuraghe a fost capabilă să realizeze complexe religioase impresionante şi cele mai vechi statui din zona bazinului Mării Mediterane.

În urma săpăturilor efectuate, s-a tras concluzia că epoca fierului din Sardinia, care începe cu secolul al IX-lea î.Hr, a fost o perioadă variată şi activă din punct de vedere cultural. Se pare că insula era la intersecţia mai multor drumuri comerciale, ceea a facilitat schimburile culturale şi de idei. Negustorii din Sardinia îşi exportau bunurile din Andaluzia către Maroc, în tot bazinul mediteranean, inclusiv în nordul Africii.  

Din acest motiv, în Sardinia au fost asimilate diferite tehnici de construcţie şi influenţe stilistice, care au dat naştere primelor statui din Europa. Înălţimea lor, forma ochilor, modul în care îşi ţineau scuturile şi arcurile demonstrează că artiştii de la Mont’e Prama aveau acces la tehnici artistice mult prea avansate pentru perioada lor.

Unicitatea complexelor religioase şi mărimea grupurilor statuare ne-a arătat faptul că aceştia au încercat să rămână un exemplu cultural  pentru generaţiile următoare. În urma scanărilor efecuate de profesorul Gaetano Ranieri, cu un sistem de tip geo-radar, s-a demonstrat unicitatea artistică şi arhitecturală a ansamblurilor descoperite.

Această nouă cercetare confirmă povestea lui Diodorus Siculus, care descrie insula ca fiind locuită de 50 de fii ai lui Heracle, ai caror mame erau fiicele lui Thespius. Rezultatul a fost că insula a devenit un fel de paradis, unde locuitorii erau interesaşi de arhitectură, educaţie şi sistemul legislativ. O tradiţie prezentată de Pseudo Aristotel aduce noi dovezi în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare al acestei culturi; spunând că insula era plină de temple cu o arhitectură unică, iar terenurile erau cultivate cu tehnologii avansate pentru acele vremuri.

Sanctuarul unui erou din Mont’e Prama

Situl se consideră a fi un sanctuar dedicat unui erou, care a devenit o personalitate mitologică, cu trecerea timpului. Zona este localizată la  doi kilometri de lacul  din Cabras şi  include 60 de morminte, cu o adâncime cuprinsă între 70 şi 80 cm, aliniate pe direcţia nord-sud. Toate mormintele sunt poziţionate de-a lungul unui drum, iar majoritatea sunt acoperite cu pietre de aproximativ 20 cm grosime.

Blocurile de piatră care simbolizează zeii sunt realizate din gresie, iar celelalte statui din calcar. Gresia a fost extrasă de la câţiva kilometri de lângă  Mont’e Prama, în timp ce blocurile calcaroase au fost extrase  din cariere aflate între S’Archittu şi Santa Caterina. Din acest motiv, cercetătorii se întreabă cum au fost transportate aceste blocuri de piatră. Multe dintre morminte erau goale, cu excepţia mormântului cu numărul 25, unde a fost descoperit un scarabel egiptean din secolul al XII-XI-lea î.Hr.

Cum arată giganţii din Mont’e Prama?

Statuile sunt realizate dintr-un singur bloc de piatră, majoritatea având o înălţime de 2,3 metri. Fiecare  dintre acestea au coifuri cu coarne, mânuşi de luptă şi scuturi. Ele erau aşezate pe un piedestal, având feţele  bine conturate, dar şi ochii cu un design unic, ce constau în două cercuri concentrice.

Boxerii au bustul dezgolit, purtând o fustă sub formă triunghiulară. Arcaşii poartă o tunică şi sunt copii fidele ale statuetelor de bronz descoperite în Sardinia şi Etruria. Alte elemente caracteristice sunt armurile sculptate pentru picioare şi cofurile cu două coarne.

O analiză antropologică a demonstrat că oasele descoperite în morminte aparţineau unor tineri, iar datarea cu carbon C-14 a determinat faptul că acestea aparţineau perioadei 1100-800 î. Hr.

Extinderea complexului arheologic

Arheologii din Sardinia au ajuns la concluzia că aceste morminte şi celelalte elemente din situl arheologic confirmă existenţa unui complex dedicat nobilimii locale sau unor eroi mitologici.

Din punct de vedere al tehnicilor de construcţie, acestea au aparţinut unor trei perioade, cuprinse între secolul al IX-lea şi al VIII-lea î.Hr. În prima perioadă au fost construite mormintele, în a doua a fost delimitată zona, iar în ultima au fost adăugate statuile.

Conform istoricului Diodorus Siculus, între secolele al X-lea şi al VII-lea î.Hr. în acestă zonă au apărut aristocraţi războinici, care aveau să impună legea în rândul populaţiei autohtone. Din acest motiv, se crede că ei au fost cei care au comandat construirea templului dedicat lui Heracle, pentru a preamări succesul şi bogăţia de care se bucurau.

A doua teorie se referă la faptul că aceste morminte pot avea o legatură cu existenţa unor situri culturale nuraghe din apropiere. Din păcate nu se cunoaşte data exactă a acestor construcţii şi astfel nu se poate realiza o legătură între cele două.

A treia teorie aduce în prim plan  ipoteza că această  zonă era locuită de o populaţie mixtă, fenicieni şi narghi, având în vedere că la 10 kilometri de sit au fost descoperite  vestigile unei colonii feniciene.

Damnatio Memoriae

Excavările ulterioare au arătat modul în care s-a terminat istoria de la Mont’e Prama: statuile au fost distruse în mii de bucăţi. Capetele lor au fost luate, iar ochii distruşi într-un mod asemănător cu damnatio memoriae. Cineva a încercat să distrugă urmele civilizaţiei din Mont’e Prama, dar nu se ştie: De către cine? Când? Şi de ce ?

Pentru a răspunde la aceste întrebări este destul de dificil, având în vedere că nu există date specifice despre acest eveniment. Distrugerea mormintelor, a statuetelor şi a celor din jur, a fost realizată înainte de anul 300 î. Hr. Pentru a explica aceste distrugeri, au fost lansate diferite ipoteze: expediţia Cartaginei în zonă, războaiele interne dintre triburi, incursiunile fenicienilor din colonia descoperită în apropiere, distrugerile naturale ale materialelor, dar şi utilizarea pământului ca teren agricol.

Noile Descoperiri

Descoperirea unei necropole pe un teren aflat la o distanţă considerabilă faţă de izvoarele termale şi zonele de unde se pot procura materialele de construcţii, ridică în continuare multe întrebări experţilor din domeniu. Locul a fost o zonă construită sau un altar dedicat unui zeu local? Din acest motiv, a fost realizat un proiect care a inclus cele două universităţi din Sicilia:  o echipă a Universităţii din Cagliari, condusă de Prof. G. Ranieri, a venit cu partea tehnologică, în timp ce echipa Universităţii din Sassari, condusă de Prof. R. Zucca, a venit cu expertiza arheologică.

În 2013 , echipa din Cagliari a descoperit noi situri arheologice, la nord şi la sud de vechiul sit arheologic. Au fost descoperite noi structuri circulare (posibil colibe), pătrate (clădiri), drepte şi plate (drumuri) , eliptice (garduri), sub formă de rânduri (morminte), dar şi unele structuri risipite care ar putea  fi statui. Pentru a realiza aceste descoperiri au fost utilizate diferite metode geofizice (georadar, tomograf  3D, tomograf termic, ARP, etc. ). De asemenea, echipa  a scanat şi a realizat reprezentări digitale ale vechiului sit arheologic până la o adâncime de 3 metri.

Anul următor, georadarul a înregistrat numeroase anomalii.  Iniţial, echipa condusă de Prof. R Zucca a verificat integritatea acestei metode, crezând că ar putea să fie  vorba de o eroare tehnică. Dar după o verificare amănunţită, echipa avea să descopere două statui gigant, care se aflau în apropierea unor grupuri noi de morminte.

În acest fel au fost aduse la lumină încă 4000 de piese – precum capete de statui, busturi etc. Cercetările au mai scos la iveală existenţa a două statui neobişnuite, neînarmate, una dintre ele încă intactă. Explorările geofizice ale profesorului Ranieri, din anul 2015, au dus la descoperirea a încă 8 hectare cu vestigii, care urmau să fie cercetate. Trei ani mai târziu, cercetările efectuate de Universitatea din Sassari în afara sitului arheologic din perioada 1974-1979 au confirmat existenţa vestigiilor descoperite de echipa profesorului Ranieri. Alte elemente (precum un zid) au fost descoperite pe directia N-NV, acolo unde fost realizate măsurătorile prin georadar. Toate aceste descoperiri întăresc faptul că sub suprafaţa terestră există un univers ascuns care aşteaptă să fie explorat.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.