Giganţii din tehnologie care îi finanțează campania pentru prezidențiale a lui Joe Biden

Giganţii americani din tehnologie se apropie de Joe Biden în eventualitatea în care democraţii vor câştiga alegerile prezidenţiale din SUA din acest an.

Jay Carney, directorul pentru politici publice şi comunicaţii al Amazon, a discutat mult în luna august la o convenţie virtuală a democraţilor despre sutele de mii de locuri de muncă pe care compania sa le creează şi a dat de înţeles că gigantul ar putea avea o anumită influenţă asupra administraţiei Biden.

Datele adunate de Reuters de la organizaţia OpenSecrets, din registrele de campanie şi din interviuri cu mai multe asociaţii şi diferite persoane, arată că Amazon se apropie din ce în ce mai mult de Joe Biden.

Cei mai mari contributori ai comitetului de campanie al lui Joe Biden

Alături de Amazon, Alphabet şi Microsoft sunt printre cei mai mari contributori ai comitetului de campanie al lui Joe Biden pentru ciclul electoral 2020, conform datele organizaţiei OpenSecrets, care urmăreşte banii din politică.

Companiile nu au voie să facă astfel de donaţii direct, deci contribuţiile au fost făcute fie de către comitetul pentru acţiuni politice din companie, fie de către membri ai comitetului, ori de către angajaţi.

Odată cu apariţia unei relaţii mai strânse între giganţii de tehnologie şi tabăra democraţilor, au apărut şi critici cu privire la ce ar putea însemna acest lucru în cazul unei victorii.

„Vom vedea acelaşi lucru în administraţia Biden?”

Sally Hubbard, care a lucrat cu parlamentarii democraţi în trecut şi analizează în prezent monopolul companiilor de tehnologie prin intermediul Open Markets Institute, se teme că o victorie a lui Biden s-ar putea traduce într-o repetare a ceea ce este considerat ca fiind abordarea mult prea relaxată a preşedintelui Obama faţă de ascensiunea giganţilor de tehnologie, potrivit Mediafax.

„Vom vedea acelaşi lucru în administraţia Biden?”, se întreabă Hubbard, atrăgând atenţia asupra faptului că va exista o aripă vocală a democraţilor care va cere ca aceste companii să fie trase la răspundere pentru practicile lor.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.