Gertrude Elion a fost o farmacologă și biochimistă americană ale cărei eforturi au dus la crearea unor tratamente inovatoare pentru afecțiuni precum leucemia, transplantul de organe, infecțiile virale și SIDA. Împreună cu George H. Hitchings și Sir James Black, Gertrude a primit în 1988 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, ca recunoaștere a contribuțiilor sale semnificative în farmacologie.
Născută pe 23 ianuarie 1918 în New York, într-o familie de imigranți (tatăl, dentist, provenea din Lituania, iar mama din Rusia), Gertrude Belle Elion a fost motivată să studieze chimia după ce a pierdut un bunic din cauza cancerului.
Elevă strălucitoare încă din copilărie, Gertrude Elion a terminat liceul la 15 ani, după care s-a înscris la Hunter College, o instituție superioară destinată femeilor din New York, obținând diploma în chimie în 1937. Deși dorea să-și continue educația, a întâmpinat obstacole în a fi acceptată la programele de doctorat, în principal din cauza sexului ei. Problema a persistat și când a încercat să își găsească un loc de muncă în domeniu, dificultatea fiind din nou cauzată de același motiv: era femeie. A reușit să se angajeze, inițial ca asistent de laborator la New York Hospital School of Nursing (1937), mai apoi ca chimist organic asistent la Denver Chemical Manufacturing Company (1938-39), profesor de chimie și fizică în liceu în New York City (1940-42) și chimist cercetător la Johnson & Johnson (1943-44), în aceeași perioadă urmând cursuri la Universitatea din New York (M.S., 1941). Incapabilă să se dedice complet studiilor, Elion nu a obținut niciodată un doctorat.
În 1944, a fost angajată ca cercetător la Burroughs Wellcome Company, unde a colaborat cu George Hitchings (parteneriatul lor durând 40 de ani), împreună dezvoltând o metodă sistematică pentru producerea medicamentelor bazate pe cunoștințe de biochimie și boli. Unul dintre primele medicamente create de ei a fost destinat leucemiei și a salvat viețile multor copii bolnavi.
Ceea ce a făcut ca munca lui Elion și Hitchings să fie remarcabilă a fost abordarea lor rațională, bazată pe dovezi. În loc să se bazeze pe încercări și erori, au elaborat o metodă sistematică de dezvoltare a medicamentelor, care implica o înțelegere profundă a proceselor biochimice (au studiat cu atenție modul în care funcționează celulele bolnave și au identificat punctele slabe ce puteau fi atacate de medicamente), proiectarea moleculelor (au dezvoltat molecule cu structuri specifice, destinate interacțiunii cu anumite ținte moleculare din organismul afectat), testarea și optimizarea (au evaluat eficacitatea și siguranța noilor compuși, făcând ajustări pentru a îmbunătăți caracteristicile lor).
Una dintre primele afecțiuni pe care Elion și Hitchings au decis să le abordeze a fost leucemia. Această boală malignă a sângelui era extrem de devastatoare, mai ales pentru copii. Prin înțelegerea proceselor celulare implicate în dezvoltarea ei, cei doi au reușit să dezvolte medicamente
