Germania: un bărbat este acuzat de crimă la zeci de ani după ce ar fi incendiat un adăpost pentru refugiați

Un cetățean german este acuzat de crimă și tentativă de crimă la mai bine de trei decenii după ce ar fi dat foc unui adăpost pentru solicitanții de azil din vestul Germaniei, în contextul unei serii de atacuri asupra străinilor la începutul anilor 1990.

Biroul procurorului federal a declarat miercuri că a depus rechizitoriul împotriva bărbatului, identificat doar ca Peter S., în conformitate cu legile germane privind protecția vieții private, care include și acuzații de incendiere, transmite Reuters.

El a fost reținut la începutul lunii aprilie și de atunci a fost ținut în custodie.

Cum a ajuns bărbatul să fie acuzat de crimă?

Anchetatorii spun că acuzatul a intrat în adăpostul din orașul Saarlouis, în apropiere de granița cu Franța, în primele ore ale zilei de 19 septembrie 1991, înainte de a stropi scara cu benzină și de a-i da foc. Un bărbat de 27 de ani din Ghana a fost cuprins de flăcări și a murit în aceeași zi din cauza rănilor suferite. Alți 2 rezidenți au sărit de la fereastră pentru a fugi de flăcări și au avut câteva oase rupte. Ceilalți 18 rezidenți au scăpat nevătămați.

În declarație se precizează că acuzatul s-a întâlnit cu o seară înainte cu „tovarăși de extremă dreapta” într-un pub din orașul Hoyerswerda, situat în estul țării, în condițiile în care acolo se iscau revolte xenofobe.

Un incendiu mortal

Aceste revolte au avut loc între 17 și 23 septembrie și au culminat cu evacuarea muncitorilor vietnamezi și mozambicani dintr-un bloc de apartamente asediat din oraș.

Au urmat acte similare de violență împotriva străinilor, inclusiv revolte în orașul Rostock din nordul Germaniei, în 1992, și un incendiu mortal în orașul Solingen din vestul țării, în 1993.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.