„Galeria condorului“ și tuneluri ascunse, descoperite sub complexul de temple Chavín de Huántar

Arheologii au descoperit un sistem de tuneluri ascunse sub complexul de temple Chavín de Huántar din regiunea Ancash, din Peru.

Chavín de Huántar este un sit construit de cultura Chavín, un popor care a trăit în zona înaltă din Peru, care a apărut în Valea Mosna în jurul anului 900 î.Hr.

Cultura Chavín s-a stabilit pentru prima dată la Chavín de Huántar în timpul etapei Urabarriu (între anii 900 și 500 î.Hr.), iar ocupația a durat până în jurul anului 250 î.Hr.

Complexul a servit drept centru ceremonial major și loc de adunare pentru pelerini și, probabil, ca locuință pentru un oracol care a trăit în zonă.

Galeria reprezintă un spațiu de tranziție în timp

În anul 2019, arheologii de la Chavín de Huántar Archaeological Research and Conservation Program din cadrul Universității Stanford au folosit o cameră robotizată pentru a explora o mică conductă din clădirea D a sitului, scrie HeritageDaily.

Aceasta a dezvăluit o galerie și o cameră care părea să aibă un obiect în centrul său.

Ulterior, s-a dorit realizarea mai multor studii în zonă, însă acestea au fost amânate din cauza pandemiei de Covid-19, dar cercetătorii au reușit, în cele din urmă, să intre în galerie și într-un sistem format din 35 de tuneluri.

Loc de adunare pentru pelerini și locuință pentru un oracol

Acestea alcătuiesc un sistem de interconectare despre care se crede că ar fi anterior construcției galeriilor templului.

Obiectul din studiul care a avut loc în anul 2019, descoperit în interiorul camerei, este un bol sculptural ceremonial din piatră. Acesta prezintă o sculptură tridimensională a capului unui condor, ceea ce i-a determinat pe cercetători să numească tunelurile galeria condorului.

Pornind de la această descoperire, arheologii au afirmat că galeria este pur ceremonială și reprezintă un spațiu de tranziție în timp, respectiv între situl preceramic târziu de la Caral, și perioada formativă medie și târzie.

Vă recomandăm să mai citiți și:

El Tepozteco, templul iepurelui aztec, abandonat și ars până la temelii. Ce secrete ascunde?

Lucrările de restaurare dezvăluie culoarea și modelele originale ale unui templu din Egiptul Antic

Peșterile Guyaju sau „Templul de aur”, o minune a naturii și a arhitecturii

Iseum Savariense, templul roman dedicat zeiței Isis, un simbol al păgânismului european



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.