Franța tocmai a testat o rachetă balistică M51 în Oceanul Atlantic

Submarinul din clasa Le Triomphant a marinei militare franceze (SSBN), Le Téméraire, a testat o rachetă balistică M51 în Oceanul Atlantic, în regiunea Bretania, la primele ore ale dimineții de 12 iunie.

Un fel de test părea să fie pregătit cu doar trei zile înainte, atunci când Le Téméraire a fost surprins plecând din port cu echipamente folosite de obicei de submarine înainte să lanseze rachete balistice.

Apoi, spre seară, o aeronavă americană de monitorizare a rachetelor balistice, RC-135S Cobra Ball, a fost văzută în timp ce zbura deasupra Insulelor Caraibe. De asemenea, un avion de patrulare francez Falcon 50 a apărut la scurt timp în zonă, fapt care indica o lansare iminentă.

Franța tocmai a testat o rachetă balistică M51

Dacă lansarea a avut loc în estul Oceanului Atlantic, Cobra Ball a fost cel mai probabil implicată în monitorizarea traiectoriei rachetei și a fazei sale terminale până la impact. Falcon 50 ar fi fost prezent pentru a se asigura că nu se aflau alte nave pe mare în acea zonă. De asemenea, este foarte posibil ca impactul să fi fost într-o zonă cu totul diferită. În acest caz, prezența avionului Falcon 50 ar fi putut să fie o pură coincidență pentru că astfel de aeronave patrulează frecvent zona.

Asemănătoare cu UGM-133A Trident II, rachetele nucleare cu lansare din submarin (SLBM/ Submarine-Launched Ballistic Missile) ale SUA și Marii Britanii, racheta M51 a fost introdusă în 2010. O variantă îmbunătățită, M51.3, este momentan în dezvoltare. Este foarte posibil ca racheta testată pe 12 iunie de Franța să fie chiar una de tip M51.3.

Submarinul din clasa Le Triomphant folosit pentru acest test este unul dintre ultimele patru submarine cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice (SSBN) folosite de Franța pentru a opera o rachetă M51, notează The Drive.

Fiecare submarin din clasa Le Triomphant este capabil să transporte 16 rachete SLBM. Raza de acțiune a unei rachete M51 este între 8.000 și 10.000 de km.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Elon Musk a anunțat noua prioritate a SpaceX: racheta complet reutilizabilă Starship

Iranul are acum o nouă rachetă balistică care poate fi echipată cu un focos nuclear

Arma LETALĂ a lui Hitler. Cu o viteză de 5.600 km/h, a provocat oroare în Europa – VIDEO

China, supărată pe testul balistic efectuat de Pentagon



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.