Frank Sinatra – La voz (vocea). De ce a fost Sinatra atât de special?

Unii oameni se nasc pentru a fi legende, iar una dintre legendele incontestabile ale vieții artistice mondiale a fost Frank Sinatra.

Bărbatul a cărui voce a fermecat lumea întreagă și ale cărui melodii și-au păstrat locul în topul celor mai apeciate și iubite cântece ale tuturor vremurilor – „My way”, „Strangers in the night”, „Fly me to the moon”, „I’ve got you under my skin” sunt doar câteva dintre piesele nemuritoare ale lui Sinatra.

Frank Sinatra a fost un rebel. Un rebel nebun, frumos, libertin, sălbatic. Nu a iubit cartea, dar a adorat muzica. Nu și-a găsit locul printre elevii disciplinați ai instituțiilor educaționale, dar împins de pasiunea profundă pentru muzică a înaintat în viață până a ajuns acolo unde și-a dorit. Sus de tot în cariera sa artistică.

„De ce a trebuit să apară în viața mea?”

În tinerețe, văzându-l într-un concert pe Bing Crosby (unul dintre cei mai buni cântăreți americani de la începutul secolului XX, foarte cunoscut și apreciat pentru vocea sa de bariton) și-a pus în minte să-l depășească în celebritate.

Dorința lui Frank Sinatra a rezonat cu universul, chiar dacă nu imediat, însă popularitatea sa a fost fulminantă. Însuși Crosby spunea „Frank este genul de artist care apare o data în viață, dar… de ce a trebuit să apară în viața mea?”

Patru soții, multe amante, dar o singură mare iubire

Frank Sinatra: patru căsătorii, o mare iubire pentru care ajunsese în pragul suicidului (actrița Ava Gardner) , admirator înfocat al femeilor frumoase, un împătimit al băuturilor tari și al țigărilor fără filtru, al jocurilor de noroc, al reuniunilor mondene, 1400 de înregistrări muzicale, 60 de roluri în filme, un Oscar pentru rolul secundar din filmul „From here to eternity” (1953), prieten al lui JF Kennedy, dar și al mafiotului Sam Giancana, un concert susținut în Brazilia, la Rio de Janeiro (1980), în fața a peste 175.000 de spectatori (performanță care l-a trimis direct în Cartea Recordurilor), 65 de roluri în filme și în seriale, vocea sa imprimată pe coloana sonoră a nu mai puțin de 173 de producții.

100 de cântece pe zi l-au lăsat fără voce

Frank Sinatra a fost subiectul a 121 de documentare, dintre care 22 biografice și a câștigat 21 de discuri de aur, de platină și multi-platină. Din cauza faptului că ani la rând cânta chiar și 100 de melodii pe zi, în 1950 și-a pierdut vocea timp de câteva luni, în urma unei hemoragii suferite la corzile vocale. A fost desemnat Vocea secolului XX de către BBC Radio 2 (în 2001), un star veritabil.

Filantrop

Pe lângă tot luxul, pe lângă strălucirea și faima sa, ar trebui să se știe și faptul că Frank Sinatra a fost un om foarte generos, implicat constant în acțiuni caritabile, potrivit Britannica.

A participat pro bono în concerte și la filmările unor producții cinematografice, multe dintre fondurile strânse fiind direcționate în folosul medicinei, a științei, a educației și pentru a-I ajuta pe copiii defavorizați.

3 lecții de viață pe care ni le-a predat Frank Sinatra

Deși debutul vieții lui Sinatra nu a fost tocmai favorabil, omul Sinatra a urcat pe scara succesului încet, dar sigur, și nu s-a lăsat până nu și-a îndeplinit visul de a deveni celebru.

Nu renunța la visul tău!

S-a născut pe 12 decembrie 1915, în Hoboken, New Jersey, fiind singurul fiu al părinților săi, imigranți italieni. Până și nașterea lui Sinatra a fost însemnată, având în vedere faptul că bebelușul Frank a trebuit să fie scos cu forcepsul, experiență care nu doar l-a marcat, la propriu, rămânând cu semne permanente pe corp (obraz, lobul stâng al urechii, gât și cu un timpan perforat), dar care i-ar fi putut fi fatală, dacă medicii nu ar fi acționat corespunzător pentru a-l salva. Un debut în viață nu tocmai ușor, nu?

Pasionat până peste măsură de muzică, tentativele de a se alătura vieții artistice nu i-au fost mereu favorabile. Până să spargă topurile muzicale, Sinatra abia își câștiga existența. A fost chelnăr cântăreț, artist stradal, maestru de ceremonii și, deseori, cânta la petrecerile familiei și ale cunoscuților.

Luptă-te pentru ceea ce ți se cuvine!

„Cred în tine și în mine. Respect viața în orice formă. Cred în natură, păsări, mare și cer, în tot ceea ce pot vedea și simți, în tot ceea ce prezintă dovezi clare și reale”. Sinatra a fost mult timp un aprig susținător al egalității în drepturi. Într-o societate americană încă dominată de urmele segregației, Frank Sinatra susținea vizibil și puternic drepturile afro-americanilor. În 1945, a jucat într-un scurtmetraj, „Casa în care locuiesc”, film care a fost o pledoarie pentru înțelegere și acceptare în rândul oamenilor de diferite rase, culori și religii, film care a câștigat un premiu onorific al Academiei. De asemenea, a refuzat să cânte în cluburile care făceau discriminare rasială între clienți. Datorită statutului său, a faimei incontestabile, s-au deschis mai multe porți în fața artiștilor afro-americani.

Fii bun cu alții!

Frank Sinatra a fost un filantrop neobosit, donând peste un miliard de dolari organizațiilor de caritate, spitalelor, universităților și persoanelor aflate în nevoie. Donațiile și aparițiile sale publice au ajutat la înființarea de orfelinate, case pentru copii cu dizabilități, colegii și multe, multe alte. În 1973 a primit Premiul Umanitar Jean Hersholt, în cadrul celei de-a 43-a ediție a Premiilor Academiei, însă multe dintre contribuțiile sale nici măcar nu au fost făcute publice. Sinatra ajuta în privat oamenii plătindu-le facturile medicale, cumpărând alimente, trimițând coșuri cadou, scrisori de încurajare și făcând vizite personale celor care nu se puteau deplasa.

În timpul discursului său de acceptare a premiului umanitar din 1970, Frank Sinatra declara: „M-am tot gândit de ce trebuie să fii faimos pentru a ți se acorda un premiu pentru că îi ajuți pe alții. Dacă te numești John Doe și muncești zi și noapte pentru a-i ajuta pe vecinii tăi neputincioși, tot ce primești în schimb se numește oboseală. Așa că, dragă domnule Doe și dragă doamnă Doe, și voi toți care vă dedicați altora, vă rog să faceți un pas înainte și să împărtășiți cu mine acest moment. Dacă mi se cuvine acest trofeu, atunci vi se cuvine, în egală măsură, și vouă”.

Frank Sinatra a murit pe 14 mai 1998, în urma unui atac de cord, iar pe piatra sa funerară este inscripționat „The best is yet to come” (Ce-i mai bun abia acum urmează).

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ava Gardner, o viață aventuroasă și plină de iubiri eșuate

Încasările enorme generate de o licitaţie pentru Frank Sinatra

Pe Frank Sinatra îl doreau femeile, bărbaţii şi FBI-ul. Legăturile lui cu mafia şi alte secrete

Ava Gardner, femeia pentru care Sinatra şi-ar fi dat viaţa. ,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.