Focarul de COVID-19 de la teatrul La Scala din Milano a dispărut ca o fantasmă

Focarul de COVID-19 de la Scala din Milano a dispărut după a doua tură de teste, însă nu a trecut fără daune.

Marco Agostino, artist al companiei din 2014, este una dintre cele 34 de persoane care au primit teste pozitive la COVID-19 și plasate în carantină, alături de iubita sa, Martina Arduino, balerină.

Marco se declară zdruncinat din cauza emoțiilor pe care le-a trăit de la primul test pozitiv, scrie Corriere della Sera.

După ce una dintre balerine a primit testul pozitiv, s-a declanșat protocolul sanitar și artiștii au făcut imediat două teste rapide, iar a doua zi teste moleculare.

„A fost un șoc, nimeni nu s-a plâns de simptome”

„Am petrecut o noapte în incertitudine. Sâmbătă seara, colega noastră a primit test negativ și La Scala a organizat analizele pentru toți. Tam-tam-ul mesajelor din chat-ul dansatorilor este în creștere. Teatrul ne cere să revenim pe 2 martie pentru a supune întreaga companie la noi teste. Între timp, reluăm antrenamentul cum putem, în case, alergând la fața locului, în speranța că ne întoarcem la muncă”, spune Marco Agostino.

După testele din 2 martie 34 de teste au ieșit pozitiv.

„Am descoperit că sunt bolnav după ce am primit rezultatele, dar de numărul total al bolnavilor am aflat de la știri. A fost un șoc, deoarece niciunul dintre noi nu credea că a luat virusul, nimeni nu s-a plâns de simptome. A început frica. Înainte îmi făceam griji pentru părinți, din acel moment am început să mă tem pentru mine și pentru Martina, pentru că noile tulpini sunt înfricoșătoare. Am trecut de la emoțiile pre-spectacol la disperare. După care totul a început să pară o farsă”, adaugă artistul, potrivit Mediafax.

Confuzia crește, anxietatea crește

„După două zile s-a răspândit neoficial informația că a fost o eroare în reactivi. Confuzia crește, anxietatea crește. În cele din urmă, vin noile rezultate, 34 negative. A fost o ușurare. Au fost urcușuri și coborâșuri emoționale în zece zile pe care nu le vom uita”, conchide acesta.

Teatrul La Scala din Milano a informat, la început de martie, că 34 de balerini şi 3 membri ai Direcţiei de Balet au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, precum şi trei membri ai secţiei de canto care urmau să prezinte operele compozitorului Kurt Weill „Die sieben Todsünden” şi „Mahagonny Songspiel”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.