O grupare de fizicieni a realizat o cercetare recentă care evidențiază structura detaliată a suprafeței Soarelui. Folosind puterea fără precedent a Telescopului Solar Daniel K. Inouye, operat de Fundația Națională pentru Știință a SUA (NSF) și administrat de Observatorul Solar Național (NSO) pe insula Maui, cercetătorii au observat pentru prima dată, într-o manieră atât de detaliată, dungi ultra-înguste, atât strălucitoare, cât și întunecate, pe fotosfera solară.
Aceste observații furnizează o viziune fără precedent asupra modului în care câmpurile magnetice influențează dinamica suprafeței solare la scale de aproximativ 20 de kilometri — echivalent cu lungimea insulei Manhattan. Detaliile oferite permit o comparație clară cu simulările de vârf, îmbunătățind interpretarea naturii acestor structuri.
Striațiile se formează în apropierea marginilor celulelor convective solare, denumite granule, și sunt generate de foi magnetice care acționează asemenea unor „perdele” ce se unduiesc și se mișcă ca o pânză în vânt.
Lumina emisă de pereții granulelor trece prin aceste „perdele magnetice”, iar interacțiunea generează un model de alternanță între luminozitate și întuneric, reflectând variațiile câmpului magnetic subiacente. Dacă intensitatea câmpului este mai scăzută decât în zonele înconjurătoare, regiunea apare întunecată; dacă este mai puternică, apare luminoasă.
„În această lucrare, analizăm pentru prima dată structura fină a suprafeței solare cu o rezoluție spațială excepțională, de aproximativ 20 de kilometri — lungimea insulei Manhattan,” a afirmat Dr. David Kuridze, cercetător la NSO și autor principal al studiului. „Aceste striații constituie amprentele variațiilor subtile ale câmpului magnetic.”
Dungi ultra-înguste, atât strălucitoare, cât și întunecate pe fotosfera solară
Descoperirea acestor striații nu a fost anticipată și a devenit posibilă exclusiv datorită capacităților unice ale telescopului Inouye. Oamenii de știință au utilizat instrumentul VBI (Visible Broadband Imager), care funcționează pe banda G — o gamă specifică de lumină vizibilă extrem de valorificată în studiul zonelor cu activitate magnetică intensă, subliniind petele solare și structuri de mică scară cum sunt cele observate.
Acest sistem facilitează observarea fotosferei solare la o rezoluție spațială superioară de 0,03 arcsecunde, echivalentă cu aproximativ 20 km pe Soare — cea mai clară imagine obținută vreodată în domeniul astronomiei solare. În interpretarea observațiilor, echipa a comparat imaginile cu simulări avansate care modelează fizica suprafeței solare.
Rezultatele confirmă că aceste striații reprezintă semnături ale unor fluctuații magnetice subtile, dar puternice — variații de doar câteva sute de gauss, comparabile cu forța unui magnet de frigider — care modifică densitatea și opacitatea plasmei, mutând poziția suprafeței vizibile cu doar câțiva kilometri.
Aceste modificări, denumite depresiuni Wilson, pot fi detectate doar datorită capacității de rezoluție a oglinzii primare de 4 metri a telescopului Inouye — cea mai mare din lume în domeniul astronomiei solare.
„Magnetismul reprezintă un fenomen fundamental în Univers, iar dungi similare indus magnetic au fost observate și în alte obiecte astrofizice îndepărtate, precum norii moleculare,” a explicat Dr. Han Uitenbroek, cercetător la NSO și coautor al studiului.
O viziune fără precedent
„Rezoluția înaltă a telescopului Inouye, combinată cu simulările, ne oferă posibilitatea de a caracteriza mai bine comportamentul câmpurilor magnetice într-un context astrofizic mai larg.”
Studiul arhitecturii magnetice a suprafeței solare este crucial pentru înțelegerea celor mai energetice fenomene din atmosfera exterioară a Soarelui — explozii solare.
