Ferma Animalelor deschisă la Grădina Zoologică din Sibiu

Autoritățile anunță că s-a deschis Ferma Animalelor din cadrul Grădinii Zoologice din Sibiu. În interiorul acesteia, copiii se pot juca, sub supraveghere, cu diferite animale de fermă.

Ferma Animalelor este un proiect inițiat pentru copiii care vizitează Grădina Zoologică din Sibiu. Acolo, ei pot interacționa cu animalele domestice din fermă.

Lucrările au fost finalizate și o parte dintre animale au fost aduse, astfel că din acest final de săptămână copiii se pot bucura de noua atracție de la Zoo, anunță autoritățile locale.

Ce anime pot mângâia copiii?

„Copiii au posibilitatea de a interacționa cu rațe, gâște, ponei, vaci pitice, oi și capre, putându-le mângâia. Urmează să mai ajungă la Ferma Animalelor și purcei, bibilici și gâște domestice. Ferma este amenajată în zona intrării în Grădina Zoologică dinspre pădurea Dumbrava. Pe cei 800 de metri pătrați au fost construite opt adăposturi din lemn pentru animale, un turn de observare și o zonă de odihnă. Investiția de 774.000 lei a fost asigurată din bugetul local”, a anunțat biroul de presă al Primăriei Sibiu.

Pentru vizitarea Fermei Animalelor nu se plătește taxă suplimentară, precizează reprezentanții Primăriei Sibiu.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.