FDA: Vaccinul Johnson & Johnson cu doză unică pare sigur și eficient

Vaccinul anti-COVID-19 cu doză unică, dezvoltat de Johnson & Johnson, pare sigur și eficient în studii, au declarat reprezentanții Agenţiei pentru medicamente și alimente din (FDA) a Statelor Unite, deschizând astfel calea către autorizare pentru utilizarea de urgență.

Grupul de experți independenți ai FDA se va întruni vineri pentru a decide dacă aprobă vaccinul.

Vaccinul Johnson & Johnson a obținut 66% eficiență în prevenirea mai multor variante COVID-19, într-un studiu global care a implicat aproape 44.000 de persoane, spuneau reprezentanții companiei, luna trecută, potrivit Reuters.

Cât de eficient a fost vaccinul cu doză unică de la Johnson & Johnson și care au fost reacțiile adverse

Eficacitatea vaccinului cu doză unică a variat de la 72% în Statele Unite la 57% în Africa de Sud, unde s-a răspândit o nouă tulpină, deși vaccinul a fost 85% eficient pentru prevenirea cazurilor severe de boală. În Brazilia, unde circulă o altă variantă, vaccinul a fost eficient în proporție de 68%.

În studiul clinic de fază 3, trei beneficari au avut efecte secundare severe, care au fost probabil legate de vaccin, însă FDA a transmis că analiza sa nu a ridicat îngrijorări în privința siguranței care ar împiedica eliberarea unei autorizații de utilizare de urgență a serului dezvoltat de Johnson & Johnson.

FDA a spus că cele mai frecvente reacții la vaccinul Johnson & Johnson au fost durere la locul injectării la 48,6% dintre voluntari, cefalee la 39%, oboseală la 38,2% și mialgie la 33,2%. Alte reacții adverse au inclus febră la 9% dintre participanți și febră mare la 0,2% dintre cei care au primit vaccinul.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din SUA a spus că un caz de pericardită, o boală cardiacă, ar fi putut fi cauzată de vaccin. Totodată, a transmis că un caz de boală rară, sindromul Guillain-Barre, este puțin probabil să aibă legătură cu serul, deși datele au fost insuficiente pentru a determina dacă vaccinul a cauzat aceste efecte secundare.

Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat anterior că vaccinul produs de Johnson & Johnson ar putea fi autorizat la jumătatea lunii martie de către Agenția Europeană a Medicamentului.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.