Expoziție – eveniment dedicată lui Sorin Ilfoveanu, la Muzeul Naţional Brukenthal

Muzeul Naţional Brukenthal va deschide vineri o expoziție – eveniment dedicată lui Sorin Ilfoveanu. Vor fi prezentate 45 de lucrări, pictură în culori acrilice şi desene, în mare parte neexpuse public până acum.

Sorin Ilfoveanu este una dintre personalitățile marcante ale artei plastice românești, în condițiile în care specialistul celei mai mari case de licitații din lume, Christie’s, a așezat într-o expoziție la Londra o lucrare a pictorului român lângă cele semnate de Pablo Picasso și Henri Matisse.

Expoziția reunește 45 de lucrări, pictură în culori acrilice şi desene, în mare parte neexpuse public până acum, având ca tematică subiecte dominante ale artei sale și a fost dedicat Zilei Europene a Patrimoniului.

Proiectul expozițional „Ilfoveanu 2020” a debutat în luna septembrie la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, a continuat în luna octombrie la Palatul Culturii Iași şi va fi găzduit în noiembrie de Muzeul Naţional Brukenthal.

Elev al Maestrului Corneliu Baba

Personalitate artistică remarcabilă, elev al Maestrului Corneliu Baba, alături de Ștefan Câlția, Sorin Dumitrescu şi Mihai Cismaru, Sorin Ilfoveanu recreează în simplitatea stilului său propriu o lume fără timp, o lume în care eul profund aspiră către cunoaşterea umană, unind trăsăturile spiritului şi sufletului într-un univers niciodată început şi fără de sfârşit.

[embedded content]

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc la Muzeul Național Brukenthal vineri, 6 noiembrie, cu începere de la ora 14:00, în prezența lui Sorin Ilfoveanu.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.