Exploratorii au desfășurat cea mai adâncă scufundare din lume până la o epavă

Un grup de exploratori americani a desfășurat recent cea mai adâncă scufundare din lume până la o epavă, în Marea Filipinelor.

Echipa a ajuns la USS Johnston, un distrugător al Marinei SUA care s-a scufundat la data de 25 octombrie 1944, după o bătălie intensă japonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nava, cu o lungime de aproximativ 115 metri și 12 metri lățime, a fost scufundată în timpul Bătăliei din Golful Leyte, cea mai mare bătălie navală din istorie.

Epava a fost descoperită pentru prima oară în 2019, în apropiere de Insula Samar din Marea Filipinelor. Atunci, un vehicul controlat de la distanță (ROV) a înregistrat porțiuni din epavă, însă nu a putut ajunge la cele mai adânci zone.

A fost lovită de cea mai mare navă de război construită vreodată

Epava este situată la o adâncime de 6.456 de metri sau echivalentul a 15 zgârie-nori de înălțimea Empire State Building din Manhattan, New York. Prin comparație, epava navei Titanic este situată la o adâncime de 3,8 kilometri.

Victor Vescovo, fost comandat din cadrul Marinei SUA, care a finanțat noua expediție, a pilotat vehiculul submersibil, DSV Limiting Factor, până la epavă în timpul a două scufundări de opt ore. Aceasta este cea mai mare adâncă scufundare până la o epavă efectuată până acum de oameni sau de un vehicul. Exploratorii au analizat epava și au surprins imagini uimitoare cu aceasta.

„Am putut vedea amploarea epavei și pagubele severe suferite în timpul conflictului de la suprafață. A fost lovită de cea mai mare navă de război construită vreodată, cuirasatul japonez Yamato, și a ripostat cu ferocitate”, a declarat Parks Stephenson, istoric naval, printr-un comunicat de presă.

Ce se va întâmpla cu imaginile și datele obținute în urma expediției?

Alte trei nave care s-au scufundat în timpul Bătăliei din Golful Leyte nu au fost găsite încă, potrivit Live Science.

Datele obținute prin sonar, imaginile și notițele nu vor fi date publicității, ci trimise Marinei Statelor Unite. Echipajul a avut grijă să nu perturbe epava. Însă, exploratorii speră că filmările și informațiilor obținute în urma expediției vor fi utile pentru istorici și arhivele navale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Epava navei Elgin, care transporta sculpturi din Parthenon, dezvăluie tot mai multe secrete

Epava unei nave naziste ar putea deţine ornamentele fabuloase din celebrul Salonul de Chihlimbar

O faimoasă epavă din Grecia va fi transformată într-un spectaculos muzeu subacvatic

Epava unei corăbii de acum 200 de ani a fost găsită. „Reciful de coșmar” care a scufundat-o



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.