Eroii maratonului morţii din China. Cum a salvat un cioban șase oameni

Un cioban a fost desemnat erou după ce a salvat şase participanţi ai unui maraton mortal în China. În urma cursei montane, 21 de persoane au murit.

21 de sportivi şi-au pierdut viaţa în timpul unui ultamaraton montan în China din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Maratonul morţii a provocat indignare în rândul oamenilor, dar a adus şi laude pentru Zhu Keimag, un cioban care a salvat viaţa a şase participanţi, relatează Yahoo News.

Cursa montană de 100 de kilometri din nord-vestul provinciei Gansu s-a transformat într-o capcană mortală din cauza schimbării bruşte de temperatură. Concurenţii au fost nevoiţi să supravieţuiască maratonului pe ploaie, vânt puternic şi grindină.

Incidentul a lăsat China îndoliată, iar mulţi oameni se întreabă de ce organizatorii au ignorat avertismentele meteorologice.

Zhu Keming era cu oile la păşune

Zhu Keming era cu oile la păşune când vremea s-a schimbat. Ciobanul s-a îndreptat repede către o peşteră unde a depozitat haine şi alimente pentru situaţii de urgenţă, iar pe drum omul l-a găsit pe unul dintre cei 172 de concurenţi ai cursei, care stătea nemişcat, aparent având crampe.

Zhu l-a adus pe bărbat în peşteră, i-a masat mâinile şi picioarele îngheţate, a aprins un foc şi i-a uscat hainele.

Alţi patru sportivi au intrat în peşteră şi i-au spus ciobanului că mai mulţi oameni sunt afară, unii aflându-se în stare de inconştienţă.

Zhu a părăsit din nou peştera şi, înfruntând grindina şi temperaturile extrem de scăzute, a ajuns la un alergător întins pe jos. L-a purtat în braţe spre adăpost şi l-a înfăşurat în pături, salvându-i viaţa.

„Vreau să spun cât de recunoscător îi sunt omului care m-a salvat”

„Vreau să spun cât de recunoscător îi sunt omului care m-a salvat. Fără el, aş fi fost lăsat acolo”, a scris sportivul Zhang Xiaotao, pe reţeaua socială Weibo, potrivit Mediafax.

Zhu a fost desemnat erou în China pentru acţiunile sale altruiste, dar ciobanul a declarat presei de stat că este „doar o persoană obişnuită care a făcut un lucru foarte obişnuit”.

Ciobanul a salvat trei bărbaţi şi trei femei, dar regretă că nu a putut să facă mai mult pentru a-i ajuta pe restul.

„Au fost oameni care nu au putut fi salvaţi. Erau doi bărbaţi lipsiţi de viaţă şi nu puteam face nimic pentru ei. Îmi pare rău”, a spus el.

Cinci alte curse cross-country şi maratoane au fost anulate la scurt timp după tragicul eveniment.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.