Elvețienii au dezvoltat un aparat care produce piele pentru transplanturi

Compania elveţiană Cutiss a dezvoltat primul aparat din lume care poate să producă grefe de piele în cantități mari pentru adulții și copii cu răni severe la nivelul țesuturilor, inclusiv arsuri grave.

„Nu este piele artificială, dar nici tocmai naturală. Ca să fim exacţi, este echivalentul unui ţesut cutanat produs cu ajutorul bioingenieriei”, a explicat Daniela Marino, cofondatoarea şi directorea Cutiss.

Folosind o mică bucată de piele sănătoasă, prelevată de la un pacient cu arsuri, celulele cutanate sunt „crescute” într-un laborator și apoi combinate în aparat cu un hidrogel, pentru a produce o piele nouă. Rezultatul este denovoSkin, o piele cu o grosime de un milimetru, la fel ca derma și epiderma naturală.

Având o culoare roz fluorescent, odată aplicată pe porţiunea lezată (inclusiv arsură), capătă culoarea naturală a pielii.

Marele avantaj față de tehnicile tradiționale este că dintr-un eșantion de țesut de mărimea unei ștampile se poate produce o bucată de piele aproape de dimensiunea unui saltele.

În mod tradițional, o bucată de piele sănătoasă poate fi extinsă de două ori, însă aparatul poate multiplica până la de 100 de ori mostra originală, obiectivul fiind însă de 500 de ori, a anunțat compania, citată de Expatica.

DenovoSkin se folosește deja la pacienți cu arsuri grave

La nivel mondial există circa 11 milioane de pacienți cu arsuri grave, iar la foarte mulți, metoda tradițională nu dă rezultate. Pentru pacienţii cu arsuri pe 60 % – 70 % din corp, noua tehnică este revoluţionară, datorită cantității mari de piele pe care o poate produce într-un timp record.

DenovoSkin a trecut cu mult timp în urmă de etapa prototipului de laborator. În prezent se finalizează fază a doua a studiilor clinice. Totodată Elveția, UE și SUA îl consideră un „produs medicamentos orfan” (destinat tratării bolilor rare). Asta înseamnă că pacienții primesc deja grefe denovoSkin, însă nu mai mult de două pe caz.

Credit foto: Cutiss

Totodată, tehnologiei i s-au acordat autorizații speciale pentru utilizare în cazurile în care „poate depăși orice tratament din prezent pentru leziuni mari și profunde ale pielii, cu rezultate potențiale de a salva și îmbunătăți viața”, a transmis CUTISS. Pe aceste considerente, unii pacienți cu arsuri majore au beneficiat deja de grefe denovoSkin pe suprafețe mari ale corpului.

După această etapă, produsul trebuie să își dovedească eficiența pe un număr mare de pacienți pentru a finaliza faza III a studiului clinic. Daniela Marino, cofondatoarea şi directorea Cutiss, a precizat că nu se așteaptă să ajungă pe piață înainte de 2023, „cel mai devreme și dacă totul merge bine”.

Vă recomandăm să citiți și:

Viața unui francez din secolul XIX, scrisă pe pielea sa conservată în mod unic, decriptată acum

Inginerii pot printa senzori direct pe piele, eliminând problema căldurii

Riscul de a dezvolta cancer de piele poate fi estimat prin analizarea ADN-ului deteriorat

Expunerea la soare fără cremă de protecţie poate să afecteze pielea iremediabil



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.