Elon Musk l-a depășit pe Warren Buffett în topul celor mai bogați oameni din lume. Pe ce loc se află în clasament

Averea antreprenorului Elon Musk a depășit-o pe cea a investitorului Warren Buffett, CEO-ul Tesla devenind a șaptea cea mai bogată persoană din lume, potrivit Indexului Bloomberg Billionaires, citat de Reuters.

Averea lui Musk a crescut cu 6,07 miliarde de dolari, a declarat Bloomberg News, în urma unei creșteri cu 10,8% a acțiunilor producătorului de mașini electrice.

Averea a lui Buffett a scăzut la începutul acestei săptămâni, când a donat 2,9 miliarde de dolari în acțiuni de caritate, a adăugat raportul.

Acțiunile Tesla au crescut cu 500% în ultimul an, pe măsură ce compania a înregistrat creșteri ale vânzărilor mașinii Model 3.

Câți bani poate câștiga Musk din creșterea acțiunilor

Creșterea acțiunilor îi poate aduce lui  Elon Musk o potențială plată de 1,8 miliarde dolari.

Acțiunile Tesla cunt cu 38% peste închiderea din 1 iulie, cu o zi înainte ca firma să anunțe vânzările trimestriale, potrivit Mediafax. Vânzările în creștere ale companiei au sporit așteptările pentru un trimestru II profitabil, ceea ce ar marca, pentru prima dată în istoria, patru trimestre consecutive cu profit.

Recent, Musk a declarat că până la finalul anului 2020 Tesla va produce o mașină complet autonomă.

„Sunt extrem de sigur că ‘nivelul 5’ sau, în esență, o autonomie completă va fi posibilă și cred că se va întâmpla foarte repede […] Rămân încrezător că vom avea funcționalitatea de bază … completă anul acesta”, a declarat Musk.

Aceasta nu este prima dată când Musk promite că compania sa va completa proiectarea unui automobil autonom. În 2018 a făcut o astfel de promisiune, dar a revenit asupra acesteia și a spus că acest proiect va fi gata în 2020.

Vă recomandăm să citiți și:

Tesla a vândut mașini Model S deși ar fi știut că bateriile ar fi putut lua foc

Aplicațiile pentru serviciul de internet al lui Elon Musk s-au deschis. Cum te poți înscrie la rețeaua Starlink

Elon Musk a anunțat noua prioritate a SpaceX: racheta complet reutilizabilă Starship

Atmosfera lui Marte se scurge. Noile imagini publicate de NASA îi pot strica planurile lui Elon Musk



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.