Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar primele două săptămâni să învețe online

Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar în perioada 14-30 septembrie să urmeze cursuri online, spune Ludovic Orban. Este vorba despre un scenariu cerut de medici.

„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, spune Ludovic Orban.

El precizează că nu a fost luată o astfel de decizie, dar dacă se va lua, atunci va fi anunțată în timp util.

„Deocamdată lucrurile sunt așa cum le-am anunțat. Decizia de deschidere a școlii va fi luat în plan local. (…) ”, a mai spus premierul, citat de Mediafax.

Pericolele școlii online. Părinții și profesorii cer ajutorul Ministerului de Interne

Managerii şcolilor din România pregătesc clasele pentru cursuri online, cumpărând computere și camere web. Unii părinţi şi dascăli se tem că imagini de la cursuri pot ajunge în spaţiul public. De aceea, preşedintele Asociaţiei Părinţilor spune că va cere sprijin de la MAI.

Au mai rămas două săptămâni până începe şcoala şi încă nu se știe cum vor fi organizate cursurile. Totuși, unitățile de învătământ se pregătesc.

Alina Ciucă, managerul unei şcoli din Craiova, a cumpărat camere video, calculatoare şi videoproiectoare pentru toate cele 17 săli de clasă. Investiţia se ridică la aproximativ 27 mii lei, însă Alina ia în calcul ca în clase să fie doar jumătate dintre elevi, iar ceilalţi să participe la cursuri online.

„Eu, fiind în clasă cu elevii mei, încep şi le scriu problema.(…) Aşadar, eu pot să scriu pe tablă: se consideră triunghiul A,B,C…(…) Deja se vede, ceea ce este capturat acolo, vede copilul de acasă”, explică Alina Ciucă, directorul Şcolii Gimnaziale Sf. Dumitru din Craiova.

Astfel de planuri îşi fac şi alţi directori de şcoli. Totuși, nu toți părinții sunt de acord cu școala online.

Părinții nu sunt de acord cu filmarea copiilor

Eliza Oprișan, mama unui copil care merge în clasa zero, nu este de acord să-i fie filmat copilul. Se teme că imaginile l-ar putea transforma într-o victimă.

„Nu sunt de acord cu filmarea copilului şi nici cu fotografii pentru că ar putea ajunge filmările de acest fel pe diferite site-uri obscure unde ar putea fi folosite de diferiţi indivizi, în dezavantajul lui. Sau pe alte site-uri unde copilul ar fi ridiculizat”, este de părere Eliza Oprişan.

Chiar şi unii dascăli refuză să fie filmaţi în timpul orelor, de teamă să nu ajungă pe reţelele de socializare.

„Există pericolul acesta fără doar şi poate, pentru că se poate filma cu un telefon mobil laptopul sau tableta respectivă (…) Putem vedea cu toţii, prin înregistrarea pe care o face un elev, un părinte, ce se întâmplă într-o clasă. Şi se pot face tot felul de comentarii la adresa unui profesor, a unor elevi”, consideră Constantin Lungulescu, preşedintele Sindicatului Spiru Haret din Dolj.

Ca să evite problemele, reprezentanții școlilor se gândesc să trimită o adresă Ministerului de Interne prin care să ceară ajutor. De asemenea, părinții și profesorii vor semna acorduri prin care se obligă să nu folosească imaginile din timpul claselor online.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.