Pe 20 mai 1711, liderul Moldovei, Dimitrie Cantemir, a emis o proclamație semnificativă îndreptată către poporul moldovean, convocându-l la acțiune împotriva Imperiului Otoman. Această dată a marcat implicarea activă a Moldovei într-un conflict politic și militar major, în contextul confruntărilor dintre Rusia și Imperiul Otoman, constituind un moment crucial în cariera politică și intelectuală a unuia dintre cei mai de seamă lideri ai epocii.
Contextul istoric
La începutul secolului al XVIII-lea, Moldova se afla sub controlul direct al Imperiului Otoman, fiind obligată să plătească impozite și să se conformeze regulilor stabilite de Poarta Otomană. În pofida acestei dominări, nemulțumirea față de suzeranitatea otomană creștea, în special în rândul elitelor politice și intelectuale. În acest climat tensionat, Dimitrie Cantemir, care a condus între 1710 și 1711, a căutat sprijinul Rusiei țariste pentru a elibera țara de sub puterea otomană.
Alături de Petru cel Mare
În 1711, Cantemir a semnat un tratat secret cu țarul Rusiei, Petru cel Mare, care prevedea asistență militară reciprocă și angajamentul ca Moldova să devină parte a unui nou sistem european eliberat de influența asiatică otomană. Pe baza acestui acord, domnitorul moldovean a lansat celebra proclamație din 20 mai, prin care îndemna supușii săi să li se alăture în luptele anti-otomane. Războiul ruso-turc a început oficial, iar Moldova a devenit scena unei confruntări majore.
Proclamația — un apel la credință și identitate
În textul proclamației, Cantemir folosea o retorică pasionantă, invocând demnitatea națională, credința ortodoxă și suferințele îndurate de moldoveni sub stăpânirea otomană. Aceasta este considerată unul dintre cele mai emoționante și inspiratoare apeluri la luptă din istoria românilor. Chemarea avea și un puternic caracter patriotic, reprezentând un act de curaj și demnitate în fața unei puteri imperiale care a dominat sud-estul Europei timp de secole.
Consecințele Campaniei din Prut
Răspunsul din partea populației moldovene nu a fost atât de copleșitor pe cât spera Cantemir, iar desfășurarea militară s-a dovedit a fi defavorabilă. Campania s-a finalizat cu retragerea armatei ruse și moldovene la râul Prut, unde au fost încercuiți de turci. După negocieri, Petru cel Mare a acceptat o pace umilitoare, iar Dimitrie Cantemir a fost nevoit să se exilze în Rusia, pierzând astfel tronul Moldovei.
Un savant de renume european
Deși scurta sa domnie s-a încheiat prin înfrângerea militară, moștenirea lui Dimitrie Cantemir rămâne considerabilă. Acesta a fost recunoscut ca un erudit umanist autentic, fiind descris de criticul literar George Călinescu drept „Lorenzo de Medici al nostru” și „voievod cărturar”. Printre contribuțiile sale notabile se numără:
– Opera „Descrierea Moldovei”, un studiu detaliat asupra geografiei, istoriei, religiei și culturii țării sale;
– Tratatul de istorie „Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae”, o lucrare solidă despre ascensiunea și decăderea Imperiului Otoman;
– Activitatea sa în cadrul Academiei din Berlin, ca membru al societății savante europene;
– Promovarea culturii române în Europa și implicarea sa activă în diplomația culturală a epocii.
Prin urmare, putem concluziona că Dimitrie Cantemir a fost nu doar un lider politic vizionar, ci și un apologet al valorilor europene într-o perioadă de intensă turbulență în sud-estul continentului.
