Drona Stealthy Avenger de la General Atomics este echipată cu un senzor de căutare și urmărire în infraroșu

Divizia de sisteme aeronautice a General Atomics, sau GS-ASI, a anunțat testul de zbor cu drona Stealthy Avenger. Dar nu a specificat și unde sau când a avut loc acesta. Zborul a durat 90 de minute și a fost un test de transport al unui Lockheed Martin Legion Pod. Acest dispozitiv este echipat cu un senzor de căutare și urmărire cu infraroșu. Cu ajutorul acestuia poate detecta și urmări apoi alte avioane, acoperind o arie mare.

De asemenea, drona mai poate fi utilizată și pentru transportarea diverselor sisteme necesare sau a altor senzori. Această combinație le oferă celor de la divizia de sisteme aeronautice o serie de oportunități noi. Drona se poate transforma într-un element util pentru misiunile militare. Poate acționa atât alături de aeronavele manevrate de piloți, cât și pe cont propriu, zburând singură sau alături de alte drone.

„Demonstrația noastră de zbor a dezvăluit capacitățile de reacție rapidă ale Avenger RPA [avion pilotat de la distanță]”, a declarat vicepreședintele dezvoltării strategice GA-ASI J.R. Reid, într-un comunicat de presă. „De la implementarea arhitecturii software și hardware până la integrarea senzorilor, Avenger este o platformă excelentă pentru furnizarea de capabilități critice”, a adăugat el, conform The Drive.

Ce demonstrează testul făcut cu drona Stealthy Avenger

„Integrarea cu succes a Legion Pod pe Avenger RPA este o dovadă a flexibilității sistemului Legion Pod. A fost mutat de la un avion de luptă la un avion fără pilot. Asta înseamnă că Legion Pod a dovedit că aceste capacități ale sale ne pot fi de folos pe viitor. Vom putea să ne ferim soldații de pericole. Suntem încântați să vedem cum sistemele noastre IRST21 vor fi integrate pe alte platforme fără pilot”, afirmă Kenen Nelson, directorul acestui program.

Nu este clar dacă integrarea Legion Pod în drona Avenger a fost o inițiativă independentă din partea celor două companii sau dacă aceasta răspunde cerințelor specifice ale unui anumit client. Pe 6 ianuarie, GA-ASI anunțase, de asemenea, că Forțele Aeriene angajaseră compania ca să modifice două nave Avenger ca înlocuitoare pentru programul Skyborg.

[embedded content]

Ce este proiectul Skyborg, care este legat de noua dronă testată

Această pereche de drone este setată să primească „date actualizate și software-ul de bază Skyborg System Design Agent (SDA)”, ca parte a acelui proiect, potrivit General Atomics. „Aceste nave vor fi utilizate ca parte a diverselor experimente militare din 2021 și 2022. Testele respective vor permite avioanelor cu echipaj să controleze dronele în timpul zborului și să retransmită informații specifice între aeronavele cu echipaj și fără pilot”, se arăta într-un comunicat de presă, la momentul respectiv.

Laboratorul de Cercetare a Forțelor Aeriene conduce proiectul Skyborg. Prin acest proiect se încearcă dezvoltarea unei suite de sisteme de inteligență artificială (AI). Prin ele vom putea controla atât drone de acest tip, cât și vehicule aeriene de luptă fără pilot potențial autonome (UCAV).

Vă recomandăm să citiți și:

Armata SUA investește în tehnologii care pot descifra gândurile soldaților

Armata SUA lucrează la un sistem care poate identifica o persoană şi de la jumătate de kilometru

Universitatea din România unde se fac cercetări despre drone

Aceasta este prima ”dronă” din istorie. Imaginile aeriene prezintă dezastrul produs de cutremurul din 1907



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.