Dreptaci sau stângaci? Totul ar putea începe chiar de dinainte de a ne naște

Determinarea mâinii dominante depinde de modul în care se manifestă genele în primele 15 săptămâni de sarcina.

Oamenii de știință aproximează că o persoană din zece, la nivel global, are mâna stângă dominantă, restul fiind dreptaci. Psychology Today vine cu o cifră mai exactă și spune că este vorba de aproximativ 10,6% din întreaga populație sau doar 827 milioane de persoane. Acest aspect este numit dominanța mâinii și diverse teorii au încercat deja să explice de ce există stângaci, cele mai multe cercetări indică spre influența genetică, în timp ce alte studii pun accentul pe dominanța emisferelor cerebrale.

Un studiu din anul 2017 a ajuns la concluzia că mâna dominantă este determinată în mod genetic încă din etapa dezvoltării fetale. Astfel, cercetătorii susțin că faptul că suntem dreptaci sau, într-un număr mult mai mic, stângaci este deja stabilit în primele 15 săptămâni de sarcină, notează The Science Times.

Stigma de a fi stângaci

Deși stângacii nu sunt supuși discriminărilor și stigmei în prezent, cei care au trăit în trecut nu au fost atât de norocoși, mai ales în perioada medievală. Dominanța mâinii stângi a fost asociată cu stigmate masive care îi marcau pe acei oameni ca fiind necurați sau chiar vinovați de vrăjitorie.

O parte din această atitudine se poate regăsi chiar și în limbajul pe care îl folosim, mai exact, termenul de „stângaci” este folosit pentru a indica mâna dominantă, dar și faptul că o persoană este lipsită de abilități practice sau intelectuale.

Dezvoltarea fetală și mâna dominantă

De ani de zile, oamenii de știință speculează că ceea ce îi face pe oameni stângaci este cauzat de o singură genă care controlează preferința stânga-dreapta la oameni. Cu toate acestea, nu au putut identifica cu exactitate gena respectivă. Un studiu din 2017 sugerează că dominanța mâinii stângi începe în măduva spinării, unde cercetătorii au găsit asimetriile legate de expresia genelor.

Emisferele stângă și dreaptă ale creierului determină mișcările mâinilor și brațelor. Potrivit studiului, a fi dreptaci sau stângaci se determină chiar și atunci când persoana era încă un făt de 15 săptămâni, cu un timp înainte de a se produce conexiunea dintre măduva spinării și cortexul motor.

Cercetătorii au reușit să ajungă la concluzia după ce au examinat expresiile genelor din măduva spinării în perioada 8-12 săptămâni de sarcină. Ei au spus că au găsit diferențe în segmentele drept și stâng al măduvei spinării care sunt responsabile de controlul mișcărilor picioarelor și brațelor, motiv pentru care cineva poate fi dreptaci sau stângaci.

Citește și:

Nu există o singură genă care îi face pe unii oameni stângaci. Cel puțin 41 de regiuni din ADN sunt implicate

Stângaci sau dreptaci? Cât de mult contează atunci când suferi de o boală mintală

Explicaţia care confirmă mitul conform căruia stângacii sunt mai inteligenţi

De ce stângacii sunt în minoritate?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.