Două afecţiuni comune ce te pot ţine departe de sex

Cazurile de gripă continuă să crească într-un mod vertiginos, aşa că dacă tu şi partenerul tău aveţi chef de ceva acţiune, iar unul dintre voi este răcit, ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte. Aceasta nu este însă singura afecţiune ce te poate împedica să te bucuri, cu adevărat, de compania partenerului.

În primul rând, trebuie să iei în considerare modul în care virusul este transmis. Gripa se răspândeşte prin picături, iar acestea se pot răspândi prin strănut, tuse, respiraţie şi săruturi. Picăturile pot trăi până la 2 ore pe aşternuturi şi până la 30 de minute pe mâini”, spune Dr. Brahmbhatt, un celebru urolog din Florida.

Riscul de a dobândi boala partenerului este cât se poate de reală. “Regula generală este să staţi la şase picioare distanţă de oricine ar putea avea gripă”, spune Kate White, MD, profesor asistent la Universitatea din Boston. Momentele de intimitate cer apropiere, iar dacă unul din voi are gripă, nu sunt recomandate.

 “Şansele ca partenerul bolnav să nu strănute, să tuşească sau chiar să nu vă respire în faţă sunt nule”, adaugă Dr. White. Nu faceţi asta dacă ştiţi că unul dintre voi este infectat. Acest lucru este valabil chiar dacă v-aţi vaccinat, deoarece vaccinul antigripal scade riscul de apariţie a gripei, dar nu o elimină.

Lucrurile pot deveni şi mai complicate, deoarece boala vă poate face victimă chiar cu o săptămână înainte ca manifestările ei să îşi facă simţita prezenţa, iar asta pentru că o puteţi contacta cu uşurinţă de la partenerul ce pare sănătos.

O persoană care se recuperează după gripă poate fi, de asemenea, contagioasă până la şapte zile de la dispariţia simptomelor. Din acest motiv, atât Dr. White cât şi Dr. Brahmbhatt vă recomandă să renunţaţi la sex cel puţin o săptămână, şi asta chiar dacă simptomele gripei au dispărut.

Să presupunem că pur şi simplu nu poţi sta deoparte de partenerul tău şi crezi că, dacă nu vă sărutaţi, riscurile de a contacta boala sunt mult mai mici. Nu te baza pe asta. “Nu există nicio cale de a fi atât de apropiat de ceilalţi fără ca riscul contaminării să nu existe”, spune dr. White.

Citeşte continuarea pe CSID


Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.