În 1939, norii furtunii adunau asupra României, aducând vești nefaste. Deși primăvara acelui an România a obținut garanții teritoriale de la anglo-francezi, politicienii de la București, sub conducerea regelui Carol al II-lea, erau sceptici cu privire la capacitatea acestor garanții de a proteja țara de pretențiile teritoriale ale vecinilor, în special din partea URSS. În acest context, în aprilie 1939, a sosit o telegramă din Moscova care anunța că Potemkin, comisarul adjunct al Afacerilor Străine al URSS, va traversa România pe drumul său spre Sofia și Ankara, oprindu-se pentru o zi la București. Anturajul regelui a intrat inițial în panică din cauza posibilei reacții germane, însă Carol al II-lea a identificat o oportunitate de a explora intențiile sovieticilor.
În aceeași lună, ministrul de Externe român Grigore Gafencu a realizat un turneu diplomatic în Occident pentru a analiza poziția Germaniei, Belgiei, Angliei, Italiei și Franței față de România. La întoarcerea sa, Gafencu a remarcant că tensiunile dintre democrațiile occidentale și nazismul și fascismul se amplificau. O necunoscută majoră rămânea: care era politica externă a sovieticilor?
Carol al II-lea a realizat oportunitatea întâlnirii cu Vladimir Petrovici Potemkin, îndemnându-și colaboratorii să depășească „frica față de nemți” și să îl întâmpine oficial la întoarcerea sa. Regele a considerat: „Deși nu ne este tocmai simpatic, el este delegatul unui vecin și dacă dorește să discute, nu putem să-l refuzăm.”
La întoarcerea de la Ankara, pe 8 mai 1939, Potemkin a fost întâmpinat de Grigore Gafencu într-o audiență extinsă. Întâlnirea a avut loc pe fondul unei crize serioase în relațiile româno-sovietice, cauzată de dispariția „misterioasă” a lui Feodor Butenko, șeful Legației Sovietice de la București, care a fugit la Roma. Potemkin a afirmat că a găsit o dorință de unire în Balcani împotriva amenințărilor lui Hitler și a spus într-un mod manipulator că „puterile totalitare au răspândit zvonuri conform cărora Uniunea Sovietică ar fi pe cale să se apropie de Germania și Italia.”
Gafencu a încercat să atenueze tensiunile dintre cele două țări și a căzut în capcana întinsă de Potemkin. Sovieticul l-a întrebat despre tratatul româno-polonez, iar Gafencu i-a răspuns că convenția militară prevedea doar un atac sovietic. Patru luni mai târziu, pe 1 septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia, urmată de Uniunea Sovietică. România a fost în măsură să ajute doar refugiații și oficialitățile poloneze care s-au retras pe teritoriul său.
