În premieră, cercetătorii au reușit să identifice sexul biologic al unui strămoș uman antic care a trăit în Africa acum aproximativ două milioane de ani.
Prin analiza proteinelor din dinții acestei specii preistorice, autorii cercetării au adus și informații noi despre variabilitatea genetică din genul Paranthropus, sugerând că o diversitate considerabilă de populații și subspecii ar fi putut coexista cu primii membri ai liniei Homo.
Aplicând paleoproteomica, cercetătorii au reușit să recupereze și să reconstruiască peptide din smalțul dental a patru dinți fosili din renumita peșteră Swartkrans din Africa de Sud. Conform formei lor, rămășițele fuseseră deja asociate speciei Paranthropus robustus, care a existat atât de demult încât nu s-a putut izola niciodată ADN intact din vreun exemplar.
Această absență de material genetic a blocat semnificativ toate încercările de a obține mai multe informații despre acest hominin din Pleistocenul timpuriu.
De exemplu, până acum, nu a existat posibilitatea de a determina sexul rămășițelor de P. robustus, ceea ce a condus la speculații bazate pe dimorfismul sexual, sugerând că masculii sunt, de obicei, mai mari decât femelele.
O diversitate variată de populații înrudite și subspecii
Cu toate acestea, examinând secvențele proteice extrase din cei patru dinți de la Swartkrans, autorii studiului au reușit să confirme identitatea a doi indivizi de sex masculin și doi de sex feminin. Un aspect surprinzător este că unul dintre dinții mai mici a fost atribuit unui mascul, subliniind limitele estimărilor bazate numai pe dimorfism, conform IFLScience.
Această descoperire sugerează că anumiți masculi Paranthropus puteau fi considerabil mai mici decât alții, ceea ce indică o variabilitate genetică semnificativă în cadrul genului.
Existând pe aceeași perioadă cu specii umane incipiente precum Homo habilis și Homo erectus, Paranthropus era un hominin asemănător maimuțelor, care se deplasa biped, dar era și bine adaptat la cățăratul în copaci. În general, autorii au constatat că secvențele proteice din dinții Paranthropus erau extrem de similare cu cele din genul Homo, demonstrând o afiliere genetică strânsă cu propria noastră linie evolutivă.
Totuși, unul dintre dinți era diferit față de ceilalți trei printr-un singur aminoacid, sugerând că acel individ ar fi putut face parte dintr-un grup distinct de Paranthropus, întărind conceptul unei diversități genetice mai mari decât s-a considerat anterior.
Căi noi pentru a înțelege istoria noastră evolutivă pe continent
„Faptul că am reușit să extragem aminoacizi antici din smalțul dentar al unui hom
