Dinozaurii erau „chiar la apogeul lor” atunci când asteroidul a lovit Terra

Era dinozaurilor s-a sfârșit tragic, în urmă cu 66 de milioane de ani, atunci când un asteroid cu o lățime de 12 kilometri a lovit peninsula Yucatan din Mexic, astfel declanșând extincția acestor bestii remarcabile și a trei sferturi dintre speciile de pe Pământ.

Însă, erau dinozaurii deja pe cale de dispariție, cu o diversificare care se clătina și o rată de evoluție care se oprise, așa cum au sugerat unii oameni de știință?

Răspunsul este un definitiv „nu”, potrivit unui nou studiu care a simulat lanțurile trofice și habitatele ecologice din America de Nord, partea lumii cel mai bine reprezentată de fosilele arhivate ale dinozaurilor, arată Reuters.

Dinozaurii ar fi dispărut chiar la apogeul speciei lor

Cercetătorii au examinat perioada de 18 milioane de ani, de dinaintea impactului cu asteroidul, care a pus capăt Cretacicului și cele patru milioane de ani de după, la începutul Paleogenului, atunci când mamiferele și-au impus dominația, în urma dispariției dinozaurilor – în afară descendenței lor de păsări.

Cercetătorii s-au bazat pe mai mult de 1.600 de fosile și au reconstruit lanțurile trofice și preferințele de habitat ale vertebratelor terestre și celor de apă dulce. Printre acestea se numărau specii precum uriașul carnivor T. rex, Triceratops cu trei coarne, Ankylosaurus, asemănător unui tanc, crocodili, broaște țestoase, pești și diverse mamifere de mici dimensiuni.

Dinozaurii au fost înrădăcinați în nișe ecologice stabile pentru care erau adaptați, au constatat cercetătorii.

„Cu alte cuvinte, dinozaurii au fost doborâți chiar la apogeul lor”, a spus ecologistul Jorge García-Girón de la Universitatea Oulu din Finlanda și Universitatea León din Spania, autor principal al noului studiu.

Dinozaurii ar fi putut fi pe cale de dispariție chiar înainte de asteroid

Dar mamiferele începuseră să pună bazele pentru ascensiunea lor ulterioară, diversificându-și nișele ecologice și dezvoltând diete, comportamente și toleranțe climatice mai variate.

Dinozaurii au continuat să evolueze și să se adapteze până aproape de finalul existenței lor. Astfel, au apărut noi specii, în timp ce altele au dispărut.

Studiile precedente au sugerat că biodiversitatea dinozaurilor începuse deja să se clătine, cu mult înainte de impactul asteroidului, bazându-se pe fosilele de la variate familii de dinozauri.

„A existat această teorie sâcâitoare că dinozaurii ar fi fost oricum pe cale de dispariție, în mijlocul unui declin pe termen lung, atunci când asteroidul șters de pe fața planetei. Acum putem spune cu convingere că dinozaurilor le mergea bine, având ecosisteme stabile, chiar până când asteroidul i-a omorât brusc”, a declarat Steve Brusatte, paleontolog și coautor al studiului.

Cum au supraviețuit animalele mici unui asteroid atât de mare?

Faptul că dinozaurii erau atât de bine adaptați la climatul și mediul lor ar fi putut fi chiar cauza dispariției.

„Atunci când asteroidul a lovit, a aruncat totul în haos, iar dinozaurii nu au putut face față schimbării bruște a unei lumi cu care erau atât de obișnuiți”, a spus Brusatte.

„Studiul nostru sugerează că, probabil, interacțiunea dintre multe alte caracteristici ecologice, inclusiv mărimea corpului, dietele, comportamentele și plasticitatea ecospațială, a fost cea care a pregătit anumite animale mai mici pentru o supraviețuire mai mare după impactul cu asteroidul”, a declarat paleontologul și coautorul studiului Alfio Alessandro Chiarenza de la Universitatea din Vigo, Spania.

„Noi am avut strămoși care au privit asteroidul”

După extincția în masă, au apărut noi mamifere, inclusiv multe placentare adevărate – grupul care dă naștere unor pui bine dezvoltați, care cuprinde majoritatea mamiferelor de astăzi, de la balene la lilieci și de la mamiferele de tip aardvark la oameni. Mamiferele „post-apocaliptice” s-au extins rapid în ceea ce privește dimensiunea corpului și varietatea ecologică.

„Mamiferele și dinozaurii au aceeași poveste de origine – ambele au luat naștere și au început să se diversifice în perioada triasică, în urmă cu aproximativ 230 de milioane de ani, pe supercontinentul Pangeea. Dar destinele lor aveau să se împletească pentru totdeauna. Mamiferele erau acolo atunci când a lovit asteroidul. Au reușit să supraviețuiască. Noi am avut strămoși care au privit asteroidul”, a declarat Brusatte.

Vă mai recomandăm și: 

Dinozaurii mumificați sunt surprinzător de comuni și acum știm de ce

Tyrannosaurus rex ar fi fost cu 70% mai mare decât sugerează fosilele, arată noi cercetări

Oamenii de știință ar fi descoperit prima extincție în masă a animalelor de pe Pământ

Cum arăta reptila preistorică ce a trăit odată cu dinozaurii?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.