Primul val de fitness popularizat prin casete video colorate, muzică disco și jambiere fosforescente a lăsat o amprentă profundă în cultura sporturilor și a stilului de viață. Însă, cu trecerea anilor, mesele bogate în carbohidrați rafinați, urmate de perioade de restricție severă, păreau a fi uitate. Astăzi, după patruzeci de ani de cicluri succesive de „nou versus vechi”, interesul pentru dietele retro revine, amestecându-se cu tehnologia modernă, aplicațiile de tracking și o dorință crescândă de simplitate.
În acest context reapare dieta Scarsdale, un plan lansat inițial sub formă de broșură la începutul anilor ’80, care promitea o pierdere rapidă în greutate prin mese bogate în proteine și extrem de puține calorii. Odată cu revenirea ei, revin și discuțiile despre echilibru, sustenabilitate și impact pe termen lung.
După un paragraf de respiro, apare în scenă dieta keto, versiunea modernizată a unui regim creat pentru pacienți cu epilepsie, care a evoluat treptat într-un cult al grăsimilor „bune”. Deși a atins apogeul popularității în anii 2010, revenirea tematicilor din anii ’80 a readus-o în discuție ca „metoda high-fat care controla greutatea înainte de a deveni populară”.
Cum erau dietele în era aerobicului
Sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 au fost caracterizate de o explozie de casete VHS cu Jane Fonda și de clipuri cu pași de step aerobic pe toate posturile TV de dimineață. În acea perioadă, accentul se punea pe ideea că „corpul subțire înseamnă corp sănătos”, iar mesele erau bazate pe proteine slabe, grapefruit la micul dejun și porții minuscul de toast. Regimul Scarsdale – creat de cardiologul Herman Tarnower – impunea aproape o mie de calorii pe zi și interzicea gustările. Criticile au apărut rapid: aport insuficient de grăsimi și carbohidrați, risc de deficiențe nutriționale și dificultăți în menținerea pierderii în greutate pe termen lung.
În aceeași perioadă, mania „fără grăsime” câștigă popularitate. Produsele light inundau rafturile: iaurturi degresate, biscuiți fără grăsimi, băuturi răcoritoare fără zahăr. Caloriile erau importante, dar distribuția macronutrienților rămânea dezechilibrată, iar senzația de foame apărea rapid. Pe fondul acestor limitări, au înflorit trucuri casnice: cafea neagră pentru a diminua pofta de mâncare, salate mono-cromatice și deserturi îndulcite artificial, considerate în acea vreme soluții minune.
Pe micul ecran, antrenorii de fitness sugerau „o oră de step” urmată de shake-uri proteice cu pudre sintetice. În case, oamenii repetau mișcările sincron, ghidați de energii pozitive și de promisiunea unei siluete „precum în reviste”. Dietele erau deseori asociate cu programe de exerciții intense, iar pauzele active deveniseră norma socială.
Spre finalul deceniului, primele reviste glossy au început să condamne metodele „șoc” și să promoveze ideea de alimentație echilibrată, dar „echilibrat” continua să însemne calorii reduse și restricții severe. Mulți cititori implementau zile „cheat” neplanificate, ceea ce ducea, în practică, la un yo-yo frustrant între restricții.
