Dieta reginei Elisabeta a II-a. Ce mănâncă monarhul pentru o viață cât mai lungă?

Se pare că regina Elisabeta are o dietă foarte sănătoasă și nu este de mirare, din moment ce tocmai a împlinit 96 de ani.

Dieta sa a fost dezvăluită de Darren McGrady, unul dintre bucătarii ei personali, în cartea sa, Eating Royally: Recipes and Remembrances from a Palace Kitchen. În plus, se pare că mâncărurile zilnice nu s-au schimbat prea mult în 60 de ani, relatează McGrady.

Regina își începe ziua cu o ceașcă de ceai fierbinte cu lapte, fără zahăr, și câțiva biscuiți. Se pare că biscuiții ei favoriți din toate timpurile sunt cei crocanți, înveliți în ciocolată.

Ulterior, regina ia micul dejun oficial, care constă în cereale. Uneori, pe masă se află și pâine prăjită și marmeladă. Ouăle sunt o raritate.

Regina Elisabeta a II-a evită amidonul în mâncare

Prânzul este simplu și urmează un model bogat în proteine și cu un conținut scăzut de carbohidrați. McGrady a declarat pentru The Telegraph că limbă de mare Dover la grătar sau somon scoțian servit cu spanac și dovlecei reprezintă câteva dintre preferatele ei.

De asemenea, se știe că se bucură de o salată simplă cu pui la grătar. Biografa regală, Katie Nicholl, susține că sandvișurile cu castraveți, prăjitura cu fructe și ceaiul sunt și ele în meniu, scrie EatThis.

În ceea ce privește sandvișul cu castraveți, acesta conține pâine albă, unsă cu cremă de brânză cu un strop de mentă proaspătă, peste care sunt așezați castraveții rași foarte fin.

Potrivit Daily Mail, McGrady a declarat că regina a impus o regulă foarte clară, dorind ca mâncarea să nu conțină amidon. În plus, aceasta adoră peștele la grătar, cu salată și legume. „Este foarte disciplinată în acest fel. Ar putea avea orice și-ar dori, dar această disciplină este cea care o menține atât de bine și atât de sănătoasă”, a declarat Grady

Ce NU mănâncă regina Elisabeta a II-a?

Uneori, desertul este în meniu. În timp ce deseori se servesc fructe proaspete, Grady mărturisește pentru CNN că regina este un pic cam dependentă de ciocolată. Dar, spune el, „trebuie să fie ciocolată neagră, cu cât mai neagră, cu atât mai bine. Nu era pasionată de ciocolată cu lapte sau ciocolată albă”. Ea se răsfață ocazional și cu un desert de ciocolată făcut în casă.

Un aliment pe care nu îl veți găsi în farfuria Reginei este usturoiul. De asemenea, preferă carnea de vită bine făcută, așa că nici friptura tartar nu va fi niciodată în meniu. „Ori de câte ori făceam o friptură de vită, ea lua întotdeauna feliile de la capăt”, spune Grady.

În plus, potrivit acestuia, regina nu a comandat niciodată fast-food. „Când ai 20 de bucătari în bucătărie, de ce ai face-o?”, remarcă Grady. „Pur și simplu suni la bucătărie și comanzi ce mâncare vrei”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, onorată cu propria păpușă Barbie cu ocazia Jubileului de Platină

De ce regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se sărbătoreşte niciodată de ziua ei?

Momentele cheie care au marcat domnia reginei Elisabeta a-II-a a Marii Britanii

Top 10 cele mai scumpe lucruri deținute de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.