Dezastrul ecologic din Extremul Orient al Rusiei continuă. „Este un fenomen la scară mare, pe care știința încă nu l-a înțeles”

Noi animale marine moarte au fost descoperite în largul coastei peninsulei Kamceatka din estul extrem al Rusiei, unde un eveniment inexplicabil a ucis recent până la 95% din viața subacvatică, au declarat autoritățile din regiune.

Oamenii de știință din zonă și martorii au raportat că au văzut animale marine moarte de-a lungul fundului mării, la sud de descoperirea inițială de săptămâna trecută, a declarat luni Vladimir Solodov, guvernatorul regiunii Kamceatka. Potrivit acestuia, plajele vecine nu au fost afectate.

„Dovezile arată că amploarea evenimentului este extrem de mare”, a spus Solodov, citat de The Moscow Times.

El este convins că decesele sunt „aproape sigur legate de schimbările climatice și de alte efecte poluante pe care noi, ca omenire, le provocăm Oceanului Pacific”.

„Nu putem spune că un obiect local creat de om în apropierea (orașului port) Petropavlovsk-Kamchatsky a fost cauza”, a adăugat Solodov. Anterior, activiștii de mediu au avertizat că poluarea ar fi putut proveni dintr-o instalație de depozitare, din epoca sovietică, a substanțelor chimice otrăvitoare care s-ar fi putut scurge în mare.

Vicepreședintele Academiei Ruse de Științe afirmă că de vină sunt microalgele

Declarațiile guvernatorului Vladimir Solodov în legătură cu noile vietăți marine găsite moarte au fost făcute la doar câteva ore după ce Andrei Adrianov, vicepreședintele Academiei Ruse de Științe, a afirmat că decesele în masă raportate săptămâna trecută au fost cauzate de toxinele din microalge.

Teoria a fost susținută de biologi marini ruși, care au subliniat prezența din abundență a spumei galbene care acoperă o zonă care poate fi văzută din spațiu. Aceste microalege de tipul Gymnodinium eliberează niște toxine care afectează nevertebratele, a precizat Andrei Adrianov, citat de AFP.

Surferii și înotătorii locali au declanșat inițial alarma luna trecută, după ce au suferit dureri oculare, greață și chiar arsuri după ce au intrat în apă. Aceștia au captat atenția cu imaginile șocante cu arici de mare, crabi și caracatițe moarte și spălate pe malul plajei Khalatyrsky din Golful Avacha.

Solodov a spus că a cerut guvernului rus să formeze un „proiect de cercetare cuprinzător” pentru a studia morțile misterioase. „Ne-am întâlnit cu un nou fenomen la scară mare, pe care știința încă nu l-a înțeles”, a precizat guvernatorul regiunii Kamceatka.

Totodată, peste 175.000 de oameni au semnat o petiție online pentru cercetarea în detaliu a fenomenului care afectează plajele și viața marină din Oceanul Pacific, în Extremul Orient Rus.

Vă recomandăm să citiți și:

Urmările dezastrului ecologic din Mauritius. Un delfin încearcă cu disperare să-și salveze puiul

O companie spaţială va reloca platforma de lansare maritimă în Rusia

Ruşii au ales să fie creştini şi nu musulmani. Motivul: marea lor ”bucurie este în băutură”. TOP lucruri inedite pe care nu le ştiai despre Rusia

De la Tunguska la Dalnegorsk – Incredibilele intamplari din Extremul Orient rus



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.