Desfaci. Folosești. Arunci unde & cum trebuie. Drumul spre o nouă viață: De la deșeu, la materie primă

După ce au fost colectate separat și deșeurile de ambalaj au trecut de stațiile de sortare, acestea pornesc pe drumul reciclării. Pentru fiecare materie urmează un proces specific care se încheie cu o nouă viață.

Începem cu plasticul, un material omniprezent în viața și economia noastră. La nivelul anului 2015, a fost produsă o cantitate enormă, care depășește greutatea oamenilor de pe glob – 320 de milioane de tone.

Din păcate, modul în care este aruncat după folosire mai mult poluează mediul înconjurător decât să-și arate beneficiile în economia circulară. Asta pentru că, odată abandonat în natură, el începe să se spargă în particule mici, denumite microplastic, foarte dăunător mediului înconjurător deoarece este înghițit de pești și păsări, dar și de oameni.

Pentru că se descompune de-a lungul secolelor în natură, este cu atât mai important ca plasticul să fie colectat și reciclat. Așa că, odată ajuns la fabrica de reciclare, plasticul este spălat pentru a pierde lipiciul și etichetele și degresat. Apoi este tocat în bucăți mici care se transformă în fulgi, materia primă pentru microfibre, cunoscute și sub denumirea de poliester, sau pet-uri.

Trecem la hârtie, după ce cutiile și paharele de carton, pungile de hârtie și cartoanele de ouă au fost separate. Scopul reciclării este obținerea unui amestec de celuloză care să poată fi procesat. Deșeurile din hârtie sunt înmuiate în apă, într-un proces care implică și eliminarea cernelii și a clemelor. Fibrele se rup după mai multe reciclări și rar pot ajunge la șase astfel de procese, în funcție de tipul de hârtie și de tehnologia utilizată. Totodată, la fiecare reciclare, calitatea acesteia scade, așa că finalul de viață este fie obținerea de hârtie igenică, fie de carton.

În cazul deșeurilor de metal din ambalaje, înainte de a fi trimise la topit se sortează pe categorii, feroase sau neferoase. Procesul este relativ simplu, deoarece cele feroase pot fi extrase cu ușurință cu ajutorul magnetului.

Metalul poate fi reciclat din mai multe surse, de la electronice și electrocasnice, la cele din domeniul construcțiilor sau din industria alimentară. Cel mai valoros metal care poate fi reciclat este aluminiul, care se găsește în dozele de băuturi, dar și în flacoanele de deodorant.

După sortare, metalul este spălat, mărunțit în așa fel încât bucățile să nu depășească mărimea unei monede, apoi topit în cuptor la 750 de grade Celsius și turnat sub formă de role, sul, folie sau lingou. Apoi ele pot deveni produse noi.

În cazul sticlei, după ce este sortată în funcție de culoare, deșeurile se mărunțesc și se curăță de impurități (etichete, dopuri) și se sortează pe culori. Cioburile se amestecă cu nisip, sodiu și calcar și se topesc în cuptoare, la temperaturi de peste 1.500° Celsius. Sticla topită este turnată în forme, suflată cu aer și modelată. Odată reciclate, deșeurile de ambalaje din sticlă ajung să fie folosite tot la realizarea de noi materiale din sticlă.

Acest articol face parte din campania Un’ Doi Trei, care își propune să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri.

Mai mult, campania urmărește să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.