Desene animate terapeutice, puse la dispoziţie gratuit de UBB în perioada epidemiei


Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că pune la dispoziţie gratuit desene animate terapeutice, în perioada epidemiei de coronavirus.

Pentru a veni în sprijinul copiilor şi al adolescenţilor în perioada pandemiei, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca pune la dispoziţie gratuit setul de Desene Animate Terapeutice – RETMAN, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Desenele animate pot fi vizionate accesând link-ul şi sunt gândite astfel încât să promoveze, prin psihoeducaţie, gândirea raţională, cu impact asupra reducerii răspunsurilor psihologice de anxietate, deprimare, furie şi vinovăţie, precum şi asupra creşterii emoţiilor şi a comportamentelor sănătoase/funcţionale.

Desenele pot fi utilizate în acelaşi scop, dar în logica umorului şi de către adulţi.

„Noi suntem în permanenţă conştienţi de faptul că această perioadă şi distanţarea socială pe care a adus-o cu ea nu îi afectează doar pe adulţi, ci şi pe copiii care au fost scoşi brusc din rutina lor. Este un moment în care UBB poate şi trebuie să vină în sprijinul tuturor membrilor comunităţii noastre punând rezultatele cercetării în slujba comunităţii, în spiritul universităţilor de tip world class spre care tindem”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai.

Retman reprezintă personalizarea psihoterapiilor raţional-emotive & cognitiv-comportamentale – standardul de aur actual în tratamentele psihologice validate ştiinţific -, creat de Albert Ellis Institute din New York (SUA) şi dezvoltat ulterior de Institutul Internaţional de Psihoterapie al UBB.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.