Descoperiri neașteptate în interiorul a două artefacte din Egiptul Antic

Două artefacte, clasificate drept „inimi umane”, s-au dovedit a fi cu totul altceva.

Civilizația Egiptului Antic a reușit să lase în urmă un număr impresionant de artefacte, multe dintre aceștia aflându-se acum în colecțiile diferitelor muzee din lume. Unul dintre aceste muzee este cel din Haifa, Israel, și adăpostește o colecție impresionantă care în ultimii ani a început să fie studiată pentru identificarea celor mai bune modalități de conservare a artefactelor.

Printre aceste artefacte se numără și două mini-mumii, care se află în colecția muzeului de peste 50 de ani. Nu se știu foarte multe detalii legate de originea acestor două, dar se aproximează că au peste 2.000 de ani vechime, notează Live Science.

O descoperire neașteptată

Oamenii de știință de la Muzeul haifa au scanat aceste mumii și au descoperit că descrierea din registre nu se potrivește cu realitate. Mai exact, cele două mici mumii erau un șoim conservat și o păpușă din semințe și pământ. În documentele muzeului acestea au fost înregistrate drept inimi umane.

Cercetătorii explică faptul că această clasificare este eronată atât prin raportarea la realitate, dar și prin raportarea la practicile funerare din Egiptul Antic. Mai exact, inimia unei persane rămânea în cavitatea toracică, aceasta jucând un rol important în judecata din viața de apoi.

Scanările au fost realizate la spitalul Rambam și-au dus la identificarea unei păpuși din semințe și pământ care îl reprezenta pe Osiris, zeul vieții de apoi, dar și al vieții, morții și vegetației. Cel mai probabil astfel de artefacte erau folosite în timpul festivalului dedicat acestei zeități pentru a simboliza legătura sa cu viața și cu moartea, odată cu încolțirea semințelor din interior.

Cel de-al doilea artefact, o figurină care îl reprezenta pe zeul Horus, fiul zeiței Isis și al zeului Osiris, avea în interior un șoim, o trimitere la modul în care zeul era reprezentat. Aparent, acestui animal mumificat îi lipseau unele organe și un picior.

Oficialii muzeului plănuiesc să dateze cu carbon-14 cele două artefacte, dar și să organizeze o expoziție în jurul acestora.

Citește și:

Tatuajele a şapte mumii feminine, vechi de mii de ani, oferă noi detalii interesante despre Egiptul Antic

Descoperire surprinzătoare în Egipt. 30 de sarcofage cu mumii, neatinse de jefuitorii de morminte

Cel mai ”vechi” pacient cu boli cardiovasculare este o mumie de 4.000 de ani

Secretul unei mumii vechi de 4.000 de ani a fost rezolvat după 100 de ani de controverse



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.