Un studiu apărut în 2023 în revista Archaeological Prospection susține că situl arheologic Gunung Padang, localizat în vestul insulei Java, ar putea fi datat de acum mai bine de 25.000 de ani, depășind cu mult momentul apariției agriculturii. Autorii, conduși de geologul Danny Hilman Natawidjaja, declară că sub terasele de piatră care sunt vizibile în prezent s-ar ascunde mai multe straturi de construcții umane, cel mai profund fiind un miez de lavă întărită, presupus „sculptat cu atenție”.
Descoperirea ar avea un impact semnificativ, dacă va fi validată.
Dacă se va confirma, această datare ar plasa Gunung Padang cu peste 14.000 de ani mai devreme decât Göbekli Tepe din Turcia, acceptat până acum ca cel mai vechi ansamblu megalitic cunoscut. De asemenea, ar depăși cu mult vârsta piramidelor din Egipt sau a monumentului de la Stonehenge, conform The Guardian.
Cu toate acestea, concluziile studiului au generat critici severe din partea comunității științifice internaționale. Arheologul Flint Dibble de la Universitatea Cardiff a afirmat că „datele furnizate nu susțin în niciun mod concluzia finală a autorilor”. El s-a arătat surprins că articolul a trecut prin procesul editorial și a fost publicat. De asemenea, Bill Farley, arheolog la Southern Connecticut State University, este de părere că „lucrarea nu ar fi trebuit să fie publicată” și că este „foarte probabil să fie retrasă”. Editorii revistei Archaeological Prospection, publicată de Wiley, au anunțat că au inițiat o investigație ca urmare a criticilor primite de la terți.
Controversa a fost intensificată și de implicarea scriitorului britanic Graham Hancock, cunoscut pentru teoriile sale despre civilizații avansate dispărute în trecutul îndepărtat.
Conceptul a fost transformat și într-o serie Netflix.
Hancock a revizuit versiunea finală a articolului și a promovat ideea că Gunung Padang ar fi fost construită de o cultură antică avansată, dispărută în urma unui cataclism cosmic, o teorie expusă și în seria sa de pe Netflix, Ancient Apocalypse. Totuși, majoritatea savanților disprețuiesc aceste concepții ca fiind pseudoistorie. Criticii studiului subliniază că autorii nu au furnizat nicio dovadă arheologică concretă, precum artefacte, oase umane sau urme de locuire, care să susțină natura artificială a straturilor datate între 27.000 și 16.000 de ani. „Faptul că au identificat carbon vechi într-un strat nu implică automat că structura de la suprafață are aceeași vârstă”, a adăugat Dibble.
Natawidjaja, pe de altă parte, susține că rezultatele lor sunt fundamentale și se bazează pe metode riguroase de analiză geofizică, carotaj și cartografie. Totuși, până la publicarea unor dovezi concludente de activitate umană în acele straturi adânci, majoritatea arheologilor consideră că datarea extrem de veche este neîntemeiată.
