Un nou sistem de optică adaptivă facilitează observarea coroanei solare la rezoluții fără precedent, evidențiind structuri de sub 100 km și un plasmoid coronal instabil, identificat în perioada de decădere a unei erupții. Un studiu publicat în [Nature Astronomy](https://www.nature.com/articles/s41550-025-02564-0) prezintă primele observații ale coroanei solare realizate cu optică adaptivă de înaltă calitate, care a permis atingerea limitei de difracție a telescopului solar Goode (GST), având un diametru de 1,6 m.
## O descoperire fără precedent
Rezultatele oferă detalii fără precedent despre structurile fine ale coroanei, cum ar fi ploaia coronală și filamentelor magnetice instabile, cu dimensiuni sub 100 km, și pot ajuta la clarificarea mecanismelor de încălzire coronală și generare a erupțiilor solare.
Coroana solară reprezintă zona exterioară a atmosferei [Soarelui](https://playtech.ro/2023/o-parte-a-soarelui-s-a-rupt-si-a-format-un-vortex-oamenii-de-stiinta-sunt-uimiti-si-nu-si-explica-fenomenul/), cu temperaturi de milioane de kelvini, în timp ce suprafața solară are doar 6.000 K. Această discrepanță termică este una dintre marile enigme ale fizicii [solare](https://playtech.ro/2024/sateliti-lansati-pentru-a-crea-prima-eclipsa-de-soare-artificiala-ce-descoperiri-promite-misiunea-esa/). Studiul a reușit să depășească limitările anterioare ale opticii adaptive, care funcționau bine doar pentru structuri fotosferice. Noua tehnologie, denumită Cona, utilizează un senzor de undă optimizat pentru lumina Hα emisă de structurile coronale, cum ar fi protuberanțele sau ploaia coronală, și controlează o oglindă adaptivă în timp real.
## Imaginile obținute au atins o rezoluție de aproximativ 70 km
Este fascinant că imaginile obținute au avut o rezoluție de aproximativ 70 km, iar calitatea lor este similară cu datele din ultraviolet ale telescopului spațial Hinode, dar obținute de pe Pământ. Printre observațiile importante se numără o protuberanță cu răsuciri fine, materiale coronal reci în cădere și un plasmoid (o structură de plasmă torsionată) care s-a format și a devenit instabil în câteva minute în urma unei erupții eșuate asociate cu o erupție solară de clasă C6.3. [Descoperirea](https://playtech.ro/stiri/de-ce-pamant-mai-fierbinte-departe-soare-4436) acestui plasmoid a fost realizată datorită abilității sistemului Cona de a focaliza și corecta imaginea la marginea discului solar, unde senzorii tradiționali de undă nu reușesc. Observațiile sugerează că structura reală a plasmei coronale magnetizate este mult mai delicată decât s-a crezut anterior și pot contribui la validarea anumitor teorii, cum ar fi încălzirea prin nanoflare sau reconectarea magnetică rapidă. Prin extinderea opticii adaptive la observațiile coronale, studiu deschide o nouă frontieră în heliografie și promite să transforme înțelegerea proceselor fizice din atmosfera solară.
