Astronomii au realizat o descoperire uimitoare care are potențialul de a transforma înțelegerea noastră cu privire la modul în care se formează stelele și planetele. Un enorm nor molecular, numit Eos în cinstea zeiței zorilor din mitologia greacă, a fost localizat la o distanță neașteptat de mică — de doar 300 de ani-lumină de Terra. Această descoperire, recent publicată în revista Nature Astronomy, a captat interesul comunității științifice internationale și deschide o nouă eră în cercetarea mediului interstelar și a formării sistemelor solare.
Ce reprezintă un nor molecular?
Norii moleculari sunt zone dense și reci din cosmos, compuși în principal din hidrogen molecular și praf cosmic. Aceștia constituie „materia primă” din care se dezvoltă stelele și planetele. Sub influența gravitației și a altor factori, anumite segmente din acești nori pot colapsa pentru a forma protostele — stele în faza inițială de formare — împreună cu discuri de gaz și praf care pot conduce la crearea planetelor.
Totuși, identificarea norilor moleculari nu este un proces simplu. De regulă, astronomii recurg la observații în spectrul radio sau infraroșu, care pot capta emisiile de monoxid de carbon — un semn distinctiv și luminos în aceste zone. Însă în cazul norului Eos, circumstanțele au fost neobișnuite.
Cum a fost identificat norul Eos?
Eos nu prezintă suficiente cantități de monoxid de carbon pentru a fi observabil prin metode standard. Astfel, astronomii au fost nevoiți să recurgă la o tehnică inovatoare. O echipă condusă de dr. Fang Zepeng și astrofizicianul Thomas Haworth de la Queen Mary University of London a folosit date provenite din spectrul ultraviolet îndepărtat, captate de instrumentul FIMS-SPEAR aflat pe un satelit sud-coreean.
Această metodă le-a permis cercetătorilor să observe emisiile fluorescente ale hidrogenului molecular, o premieră în domeniul astronomiei. În acest fel, Eos a devenit primul nor molecular detectat prin emisia directă de hidrogen în spectrul ultraviolet, deschizând astfel posibilitatea unei noi tehnici de observație a regiunilor de formare stelară.
Dimensiuni și trăsături impresionante
Norul Eos este cu adevărat colosal: are o masă estimată de 3.400 de ori mai mare decât Soarele și ar acoperi o porțiune a cerului echivalentă cu 40 de luni pline, dacă ar fi vizibil cu ochiul liber. Dimensiuni atât de mari sunt rar întâlnite, mai ales la o distanță atât de mică de Terra. Descoperirea devine și mai semnificativă având în vedere că se credea anterior că toți norii moleculari mari din apropierea noastră, până la 1.600 de ani-lumină, erau deja cunoscuți.
„Este fascinant și surprinzător să descoperim un obiect atât de imens chiar în ‘cartierul nostru cosmic’ fără să fi avut cunoștință despre existența sa”, a comentat profesoara Melissa McClure de la Universitatea din Leiden, care nu a fost implicată în studiu.
Eos: un laborator cosmic la doar 300 de ani-lumină de Terra
Proximitatea norului față de Terra oferă cercetătorilor o oportunitate unică: posibilitatea de a analiza direct și în detaliu etapele inițiale ale formării stelelor și sistemelor planetare. Astfel, Eos devine cel mai accesibil laborator natural pentru investigarea proceselor fundamentale din Univers.
Comparativ cu alte zone active, cum ar fi Nebuloasa Orion, Eos oferă un context diferit: absența emisiilor de monoxid de carbon și prezența fluorescenței ultraviolete sugerează că ar putea reprezenta o fază distinctă sau un tip aparte de nor molecular. Studiile viitoare ar putea clarifica dacă astfel de nori „invizibili” sunt mai comuni decât se estima.
Ce înseamnă această descoperire pentru astronomia modernă?
Eos provoacă o schimbare a paradigmelor. În primul rând, descoperirea ar putea
