Decesele zilnice cauzate de COVID-19 în Europa au crescut cu 40% – OMS

Decesele zilnice COVID-19 au crescut cu aproape 40% comparativ cu săptămâna precedentă, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris, a declarat că Franţa, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Rusia au înregistrat majoritatea cazurilor, care au crescut în Europa cu o treime.

„Îngrijorarea este că unităţile de terapie intensivă din spitale încep acum să se umple de oameni foarte bolnavi”, a avertizat ea pentru BBC.

Dr. Harris a spus că eficienţa noilor restricţii impuse în mai multe ţări europene ar putea fi analizată doar în două săptămâni din cauza „decalajului”.

„Vom vedea reducerea cazurilor, dar nu o vom vedea peste noapte”, a spus purtătorul de cuvânt al OMS.

Belgia, în pragul unui dezastru

Belgia se află în pragul unui dezastru, întrucât un oficial de sănătate de vârf a avertizat că ţara ar putea rămâne fără paturi de terapie intensivă în doar două săptămâni.

Ţara cu 11,5 milioane de persoane a raportat în medie peste 13.000 de cazuri pe zi în ultima săptămână, potrivit institutului naţional de sănătate publică Sciensano.

Focarul Covid-19 din Belgia este al doilea cel mai grav din Europa în ceea ce priveşte noile cazuri pe cap de locuitor, după doar Republica Cehă.

Pandemia Covid 19 lovește puternic în Europa. Autorităţile din Germania şi Franţa plănuiesc să lanseze un nou set de restricţii pe măsură ce numărul deceselor cauzate de Covid în Europa a crescut cu 40% în ultima săptămână.

Numărul deceselor cauzate de coronavirus în Europa a crescut în ultima săptămână cu 40%, scrie CNBC. De aceea, autorităţile din Germania şi Franţa plănuiesc să lanseze un nou set de restricţii.

Franța și Germania pregătesc noi restricții

Cancelarul Angela Merkel a avut miercuri o întâlnire cu premierii celor 16 landuri germane, unde a discutat închiderea restaurantelor şi barurilor. Şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise, iar oamenii vor putea ieşi în public doar cu membrii familiei.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că începând de vineri va fi reinstituită carantina generală, în contextul numărului mare de cazuri de coronavirus, deşi şcolile vor rămâne deschise.

„Am decis că este nevoie ca începând de vineri să fie reinstituită carantina pe întreg teritoriul naţional. Şcolile vor rămâne deschise, munca va putea continua, centrele pentru vârstnici vor putea fi vizitate. La fel ca în primăvară, veţi putea ieşi din case pentru a merge la lucru, pentru a merge la medic, pentru a oferi asistenţă unui apropiat, pentru a merge la cursuri sau pentru a lua aer în apropiere de casă. Revenim la declaraţiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile şi restaurantele rămân închise”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit Mediafax.

„Deşi eforturile făcute au fost utile, luciditatea ne cere să admitem că nu sunt suficiente. Virusul circulă în Franţa la o viteză pe care nu au putut-o anticipa nici măcar cele mai pesimiste previziuni. (…) La fel ca vecinii noştri, suntem afectaţi profund de accelerarea bruscă a epidemiei, de un virus care pare să câştige forţă pe măsură ce se apropie iarna. Suntem surprinşi toţi în Europa de evoluţia virusului. În acest context, responsabilitatea mea este să îi protejez pe toţi francezii şi o asum, în pofida polemicilor”, a declarat Emmanuel Macron, conform publicaţiilor Le Monde şi Le Figaro.

„Care sunt obiectivele noastre? Protejarea persoanelor vârstnice, a celor mai fragili. Vârsta este un factor preponderent, 85% dintre persoanele decedate au peste 70 de ani. Avem şi obiectivul de a proteja tinerii, dat fiind că 35% dintre persoanele aflate la reanimare au mai puţin de 35 de ani. (…) Nu vom permite niciodată să moară sute de mii dintre concetăţenii noştri”, a spus Macron.

„Nu cred în opoziţia dintre sănătate şi economie pe care vor să o instaureze unele persoane”, a argumentat preşedintele Franţei.

Macron a precizat că situaţia epidemică va fi evaluată la fiecare două săptămâni. „Dacă peste două săptămâni vom avea situaţia sub control, vom putea reevalua lucrurile şi sperăm să redeschidem anumite magazine, mai ales în această perioadă atât de importantă, înaintea sărbătorilor de Crăciun”, a subliniat Macron.

„Probabil că avem deja 100.000 de infecţii în fiecare zi. Virusul se transmite extrem de rapid”, spune Jean-Francois Delfraissy, preşedintele echipei care îl sfătuieşte pe Macron în contextul pandemiei de coronavirus, subliniind importanţa infecţiilor asimptomatice pe teritoriul ţării.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.