Revoluția hranei spațiale: Cum bibanii de mare ar putea deveni sustanță pe Lună
Într-o locație aparent modestă în sudul Franței, în apropierea stațiunii Palavas-les-Flots, are loc o inițiativă științifică cu potențialul de a transforma radical modul în care oamenii se alimentează în spațiu — și nu numai. Proiectul Lunar Hatch, conceput și coordonat de oceanograful Dr. Cyrille Przybyla, își propune să transforme bibanii de mare (Dicentrarchus labrax) în prima specie piscicolă crescută și cultivată în spațiu, mai exact pe Lună.
Prin acest demers, cercetătorii răspund unei nevoi din ce în ce mai acute: găsirea unor surse durabile de hrană pentru astronauți în misiuni de lungă durată, ca viitoarele colonizări lunare și marțiene.
De ce pești în spațiu?
Când ne gândim la autoprovizionarea astronauților, primele imagini care ne vin în minte sunt cele legate de culturi hidroponice sau de consumul alimentelor deshidratate. Totuși, peștele, datorită profilului său nutritiv impresionant — bogat în proteine de calitate superioară, acizi grași omega-3, vitaminele B12 și D — reprezintă o opțiune alimentară extrem de benefică pentru sănătatea umană în condiții de gravitație scăzută, izolare și stres.
Bibanul de mare a fost ales pentru acest proiect fiindcă este o specie robustă, deja cultivată pe scară largă în ferme acvatice comerciale, și adaptabilă la medii controlate. În plus, ouăle sale pot fi fertilizate și transportate în forme compacte, necesitând puține resurse.
Cum funcționează Lunar Hatch?
Conceptul central al proiectului Lunar Hatch este simplu, dar inovator: cercetătorii plănuiesc să trimită în spațiu ouă fertilizate de biban, care să eclozeze în timpul zborului către Stația Spațială Internațională (ISS). După observarea lor în microgravitație, peștii vor fi congelați și aduși pe Pământ pentru analize. Acest prim pas întărește încrederea cercetătorilor în posibilitățile extinderii experimentelor în habitatul lunar.
Privind în perspectiva colonizării Lunii, sistemul de acvacultură propus este complet autonom și ecologic sustenabil. Acesta folosește apă din gheața selenară, adunată din craterele polare. Deșeurile organice provenite de la pești sunt direcționate către un ecosistem bazat pe microorganisme, alge, zooplancton și bivalve. Aceste ultimea sunt folosite ca hrană pentru pești, într-un ciclu închis, auto-sustenu.
Conform calculelor, pentru a hrăni un echipaj de 7 astronauți timp de 16 săptămâni, sunt necesari aproximativ 200 de bibani de mare. Prima serie de experimente implică lansarea acelorași 200 de ouă fertilizate în spațiu alături de un grup de control crescut pe Pământ pentru comparație.
Provocări științifice și tehnologice
Deși idea poate părea spectaculoasă, lansarea vieții acvatice în spațiu aduce cu sine numeroase provocări. Transportul vine cu pericole mecanice — vibrațiile intense ale lansării, accelerația crescută, microgravitația — dar și cu riscuri biologice, precum expunerea la radiații cosmice.
Peștele în spațiu nu este o premieră absolută. Din 1973, NASA a trimis mummichogi într-o misiune spațială Apollo, iar în ultimele decenii, alte specii, cum ar fi guppii și peștii-zebră, au fost implicate în experimente similare. Novitatea constă, totuși, în scopul: până acum, acestea au fost obiecte de cercetare biologică, iar acum devin o resursă strategică pentru alimentație.
Testele realizate până acum au produs rezultate promițătoare. Ouăle de biban pot rezista șocurilor.
