De ce va fi îngropată Regina Elisabeta a II-a într-un sicriu căptușit cu plumb?

Pe lângă o serie de tradiții, a ieșit în evidență un lucru ciudat. Sicriul Reginei Elisabeta a II-a va avea o greutate surprinzătoare.

Asta pentru că, precum prințesa Diana și prințul Philip înaintea ei, sicriul Reginei Elisabeta a II-a va fi căptușit cu plumb.

Practica de a așeza membrii familiei regale în sicrie căptușite cu plumb datează de sute de ani.

Timp de secole, regii, reginele, prinții și prințesele au fost așezați în sicrie de plumb pentru a-și păstra mai bine trupurile.

O tradiție de sute de ani

Tradiția datează dintr-o perioadă în care metodele moderne de conservare nu erau încă disponibile – utilizarea formolului pentru conservarea corpurilor a fost descoperită abia în 1869, conform IFLScience.

Sicriele căptușite cu plumb sunt etanșe și protejează împotriva umezelii, astfel încetinind procesul de descompunere a corpului. Un alt rol important ar fi acela de a opri degajarea oricăror mirosuri și gaze.

De asemenea există un precedent al unui eveniment nefericit ce a avut loc la înmormântarea lui William Cuceritorul.

Strania moarte a lui William Cuceritorul

În 1087, în timp ce se afla în război chiar împotriva propriului fiu, William a fost grav rănit. În același timp, William era supraponderal, ceea ce a făcut tentativa medievală de intervenție chirurgicală cu atât mai dificilă, acesta murind după șase săptămâni.

William Cuceritorul nu a fost tocmai cel mai iubit conducător, iar îmbălsămarea corpului a fost amânată atât de mult timp încât țesutul începuse deja să se descompună.

William a fost îmbălsămat în Rouen, Franța, dar el trebuia îngropat la Caen, la peste 110 km distanță. Până când înmormântarea putea avea loc, trecuseră săptămâni de la moartea lui William, iar corpul fostului suveran umflându-se la dimensiuni uriașe.

La momentul înmormântării, corpul său a mai oferit o surpriză neplăcută, explodând din cauza gazelor produse de descompunere, lucru la care au contribuit și groparii neîndemânatici.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Sindromul sicriului exploziv și povestea regelui împrăștiat peste cei îndoliați

Regina Elisabeta a II-a și „ultima sa călătorie”. Când are loc înmormântarea?

„Ne vom întâlni din nou”. Regina Elisabeta a II-a și discursurile sale memorabile

Sfârșitul unei ere! Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.