De ce se nasc mai mulți gemeni astăzi decât în orice alt moment din istorie?

În medie, 12 din fiecare 1.000 de nașteri din lume sunt gemeni, iar această statistică este cea mai crescută din ultimele decenii.

Însă, chiar dacă gemenii pot aduce multă bucurie unei familii, nu toate implicațiile șanselor crescute de gemeni reprezintă un motiv de sărbătoare.

Cercetătorii de la Universitatea Radboud din Țările de Jos, Universitatea Oxford din Regatul Unit și Institutul Francez pentru Studiile Demografice au căutat prin datele demografice a 165 de țări, în perioada 2010 și 2015, numărând numărul de nașteri de gemeni.

„Acesta este cel mai probabil un record absolut”

În comparație cu datele similare colectate la începutul anilor 1980, se pare că nașterile de gemeni sunt cu 30% mai crescute acum, trecând de la 9,1 nașteri de gemeni la fiecare 1.000 de nașteri și ajungând la 12 nașteri de gemeni la fiecare 1.000 de nașteri.

Datele studiate în cadrul acestei investigații au fost limitate doar la două perioade istorice relativ recente. Totuși, oamenii de știință din spatele studiului sunt siguri că această statistică este un record absolut.

„Cifrele relative și absolute ale gemenilor din lume sunt mai crescute acum decât au fost vreodată începând cu mijlocul secolului XX. Acesta este cel mai probabil un record absolut”, a spus Christiaan Monden, sociolog la Universitatea Oxford.

Creșteri uimitoare ale nașterilor de gemeni în America de Nord

Analiza s-a concentrat pe schimbările în populațiile individuale de pe glob pentru a crea o imagine detaliată a tiparelor de reproducere între grupuri demografice în timp.

Doar șapte din 112 națiuni au arătat o scădere de peste 10% a numărului de nașteri de gemeni. Majoritatea acestor țări erau din America de Sud.

În 74 de țări, creșterea a fost de peste 10%, variind de la 32% creștere în Asia până la un procent uimitor de 71% creștere a nașterilor de gemeni în America de Nord. Națiunile africane au arătat o creștere semnificativă a nașterilor de gemeni. De la o medie de 32% între 1980 și 1985, țările africane au ajuns până la 41% în perioada 2010 – 2105.

Doi factori care au cauzat o explozie de nașteri multiple

Așadar, care este cauza acestei explozii de nașteri multiple? În mare parte, este vorba despre o combinație a doi factori.

Primul factor este că mai mulți părinți folosesc tehnologii de reproducere asistată medical, precum fertilizarea in-vitro (FIV). Aceste proceduri au tendința de maximiza șansele unei nașteri reușite prin fertilizarea și implantarea de embrioni multipli, care aduce cu sine o incidență mai crescută de nașteri multiple. Din fericire, acest trend ar putea să înregistreze o scădere în următorii ani. Asta pentru că avansurile medicale îmbunătățesc gradual ratele de succes astfel încât un singur embrion să fie necesar pentru implantare.

Șanse crescute de nașteri de gemeni după vârsta de 35 de ani

Al doilea factor este faptul că oamenii amână întemeierea unei familii până mai târziu în viață. Acesta este cel mai probabil un contribuitor major pentru ratele crescute de nașteri de gemeni, scrie Science Alert.

Un studiu similar a fost desfășurat în Statele Unite ale Americii în urmă cu doar câțiva ani. Studiul a arătat că, după vârsta de 35 de ani, femeile europoide au o șansă de trei ori mai mare de a naște gemeni. Pe de altă parte, șansele sunt de patru ori mai crescute în cazul femeilor de culoare.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce animale pot da naștere la gemeni, tripleți sau chiar cvadrupleți?

Gemenii identici nu sunt 100% identici din punct de vedere genetic

Caz medical neobişnuit: o femeie a dat naştere unei perechi de gemeni la un interval de 11 săptămâni

Un mormânt descoperit pe malul Dunării a dezvăluit cei mai vechi gemeni identici cunoscuți până acum



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.