De ce nu testează România la capacitate maximă, pentru coronavirus? Explicaţiile lui Tătaru


Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a explicat de ce în România nu se testează, pentru coronavirus, la o capacitate maximă.

Tătaru spune că nu toate echipele au aceeaşi pregătire, în legătură cu capacitatea de testare.

„Avem o capacitate de testare de 4.890 de teste ale aparatului, dar testam în jur de 3.700 – 3.800 fiindcă nu toate echipele au aceeaşi pregătire”, spune Tătaru, potrivit Mediafax.

În toată ţara există 55 de puncte testare pentru coronavirus.

„Sunt suficiente în măsura în care avem teste din anchetă şi ne vine numărul de teste. (…) Clujul, de exemplu, face o mie de teste. Nu completează cele o mie de teste, mai ducem de la Deva şi mai ducem de la Suceava. (…) Sunt destule centre în condiţiile în care avem testele pe care le avem”, explică ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a explicat că dacă recoltările vor da un răspuns în 24 de ore, atunci România va avea o capacitate maximă de testare.

„În măsura în care anchetele epidemiologice vor desfaşura altele colaterale care pot recolta mai multe teste, atunci vom avea şi mai multe teste. (…) În condiţiile în care am extins testarea la orice infecţie respiratorie acută, severă sau respiratorie inferioară fără să aibă legatură cu infecţiile de COVID şi fără să aibă legatură cu vreo zonă de risc, am extins la tot ce înseamnă persoane instituţionalizate, la tot ce înseamnă personalul medical din prima linie şi intenţionăm să facem şi periodic la personal medical, la şapte zile cei care sunt negativi sau ori de cate ori este simptomatologie”, a mai spus Tătaru.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.