De ce mor româncele cu zile. Boala care ucide 10 femei în fiecare zi, dar care ar putea fi depistată la o simplă analiză gratuită

Două boli care nu au simptome clare în stadiile incipiente, omoară anual peste 4.000 de femei în România.

Cancerul de col uterin şi cancerul de sân sunt afecţiunile cu care sunt diagnosticate tot mai multe românce, dar a căror apariţie şi dezvoltare poate fi prevenită prin prezentarea periodică la un control ginecologic şi testarea Babeş-Papanicolau.

 „Prevenţia reprezintă, de fapt, totalitatea testelor pe care le facem cu scopul de a diagnostica leziuni precanceroase. Deci, când nu este un cancer invaziv şi când tratamentul este simplu şi eficient în 100% din cazuri”, a explicat pentru gândul, Gică Nicolae, medic specialist obstretică-ginecologie în cadrul Spitalului Filantropia. În cazul cancerului de col uterin, ţara noastră se situează pe primul loc în Europa în topul deceselor, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În anul 2012, incidenţa cancerului de col uterin a atins o rată de 28,7 cazuri la 100.000 de femei, iar rata de mortalitate a fost de 10,8 decese la 100.000 de femei, de 3 ori mai mare decât media europeană. Unde apare problema? Un studiu recent al Institutului Naţional de Medicină Sanitară publicat într-o revistă de  specialitate, arăta că doar 15-20% dintre femeile din România se prezintă la medicul ginecolog pentru o consultaţie de rutină, dintre care, femeile din mediul rural fac vizite la cabinetul ginecologic în proporţii tot mai mici, ajungând până la procentul de 0,5%.

Cancerul de sân şi cancerul de col uterin sunt principalele două cauze ale deceselor în rândul femeilor din România. În perioada 2012-2014, în ţara noastră, s-au înregistrat la medicul de familie 19.707 cazuri de cancer de sân şi 9.657 de cazuri de cancer de col uterin, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii. Dintre acestea, 9.893, respectiv 5.038 s-au soldat, în final, cu decesul pacientei bolnave. În cele mai multe dintre cazuri este vorba despre paciente aflate la vârsta fertilă, cel mai important interval, potrivit specialiştilor, fiind cuprins între 45 şi 55 de ani.

„Atât cancerul de col uterin, cât şi cancerul de sân apar la o vârstă fertilă. Intervalul cel mai important este între 45 şi 55 de ani”, a declarat medicul Gică Nicolae.

Paradoxul este că 90% dintre aceste decese puteau fi prevenite printr-un simplu control ginecologic făcut periodic. Potrivit medicilor specialişti, în cazul cancerului de col uterin, prevenţia este simplă şi facil de realizat, prin intermediul testării Babeş-Papanicolau, realizată periodic de către toate femeile care şi-au început viaţa sexuală, alături de măsurile minime de igienă intimă şi sexuală. 

„Consultul ginecologic se recomandă la toate femeile, mai ales la cele care au activitate sexuală şi înaintea începerii vieţii sexuale în cazul în care au o simptomatologie în sfera pelvină sau, în principal după vârsta de 25 de ani dacă până în acel moment femeia nu a avut relaţii sexuale. Femeile care nu au nicio problemă ginecologică se pot prezenta o dată pe an în condiţii optime”, a explicat medicul Gică Nicolae.

Citeşte continuarea pe Gândul

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.