Fie că împărtășești locuința cu o pisică sau doar le observi pe internet, aceste ființe iubitoare au un loc special în inimile a milioane de persoane. De-a lungul istoriei, pisicile domestice au evoluat alături de oameni, dezvoltând comportamente unice față de verii lor sălbatici.
## Relația dintre ADN și tors
În perioada recentă, interesul pentru contextul genetic al pisicilor a crescut semnificativ. Un studiu nou realizat de cercetători de la Centrul de Cercetare a Faunei Sălbatice al Universității din Kyoto, sub conducerea autoarei principale Yume Okamoto, a investigat o zonă specifică a genei receptorului de androgen pentru a determina dacă aceasta are vreo legătură cu torsul și alte comportamente.
Mulți fani ai pisicilor știu că felinele comunică în multiple feluri, dar nu toți conștientizează că torsul nu este doar un semn de calm. Poate semnifica confort, dorința de atenție sau chiar o necesitate de a menține pacea în momentele tensionate. Cercetătorii au studiat pisici sterilizate din rase amestecate, care trăiau în condiții domestice obișnuite. Aceștia au observat că pisicile cu o variantă mai scurtă a unei secvențe ADN din gena investigată torc mai des decât cele care au variante mai lungi.
În plus, masculii cu aceste gene scurte erau mai vocali cu oamenii — un comportament care poate sugera o tendință mai mare de a solicita hrană sau afecțiune. Pe de altă parte, femelele cu aceeași variantă genetică manifestau niveluri mai mari de agresivitate față de persoanele necunoscute. Această dualitate sugerează că aceeași regiune genetică poate influența comportamentul diferit, în funcție de sex.
## Rasele, originea și comportamentul pisicilor
S-a constatat că pisicile de rasă pură au de obicei variante mai lungi ale acestei gene, în timp ce pisicile adoptate sau cele din medii stradale au tendința de a avea versiuni scurte. Acest contrast ar putea rezulta din procesul de domesticire: pisicile mai sociabile sau mai puțin zgomotoase s-au adaptat mai bine vieții alături de oameni.
Comparând această caracteristică cu cei mai apropiați veri ai lor — cum ar fi pisica pescar sau pisica leopard — s-a descoperit că doar pisicile domestice prezintă aceste repetiții genetice mai lungi. Astfel, selecția artificială a avut un impact nu doar asupra aspectului, ci și asupra personalității.
Acest studiu se axează pe o singură genă, însă comportamentul pisicilor este rezultatul unei într-o rețele complexe de gene și hormoni. Alte gene, precum cele legate de oxitocină sau vasopresină, au fost anterior corelate cu legătura socială și agresivitatea. În viitor, analizele genetice complexe ar putea oferi o imagine clară asupra stilului social al unei pisici, fiind utile pentru adăposturi, crescători sau familii care își doresc să integreze armonios un nou membru.
Pe scurt, genetica începe să explice de ce unele pisici torc și „vorbesc” mai des decât altele. Înțelegerea acestor nuanțe ne poate ajuta să ne îngrijim mai bine de ele — atât în locuințele noastre, cât și în sălbăticie.
