De ce fac pisicile „cozonăcei”: explicația acestui obicei simpatic

Dacă ai o pisică acasă, probabil că ești familiar cu obiceiul simpatic al micilor feline de a face „cozonăcei”.

În cazul în care nu ai o pisică, ori a ta nu face așa ceva, „cozonăceii” sau „frământatul” s-ar putea descrie prin acțiunea de masare cu lăbuțele din față. Evident, cea care va face asta este pisica, dar obiceiul are la bază afecțiunea pe care o simte animalul pentru obiectul pe care-l „frământă”. Poate fi păturica preferată, o pernă moale sau chiar burta ta.

De ce fac pisicile așa ceva?

În primul rând, trebuie să știi că nu toate pisicile au acest obicei.

Pisicile încep să „frământe” când sunt pui și încă alăptează de la mama lor. „Frământatul” este asociat cu alăptarea și ajută la stimularea alimentării cu lapte a pisicii mame prin eliberarea de oxitocină.

Pisicile au glande olfactive în pernuțele lor de la lăbuțe, iar atunci când fac „cozonăcei”, aceste glande eliberează feromoni.

Aceștia nu sunt importanți numai pentru legătura dintre mamă și pui. Feromonii de calmare ai pisicilor au, de asemenea, potențialul de a trata agresivitatea la pisicile mature.

În timp ce „frământarea” a evoluat pentru a stimula furnizarea de lapte și a exprima mesaje chimice și tactile între pisoi și mamă, este, de asemenea, un comportament comun la pisicile adulte, din cauza a ceva numit neotenie.

Neotenia este atunci când un animal își păstrează trăsăturile fizice sau de comportament juvenile până la vârsta adultă.

Practic, dacă pisica ta face „cozonăcei” cât stă în brațele tale, vrea să-ți spună că ești omul ei și că te iubește.

În acel moment, ai face bine s-o răsplătești, la rândul tău, cu afecțiune. Spre exemplu, o poți mângâia pe urechi, pe cap, pe spate, oriunde știi că îi place să faci asta.

Sub nicio formă nu o da jos de pe tine, întrucât pisica va percepe asta ca pe un gest de ostilitate din partea ta.

Un alt mit susține că pisicile adulte pot avea un astfel de comportament dacă nu au fost înțărcate de mama lor, așadar acestea se vor considera mereu „copii”. Și, ghici ce: tu ești mama lor acum.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.