De ce demolează tot mai multe țări est-europene monumentele sovietice?

Polonia a demolat recent încă un memorial din epoca sovietică, dedicat soldaților Armatei Roșii care au ocupat țara în Al Doilea Război Mondial.

Este cel mai recent dintr-o serie de monumente care au fost dărâmate în Europa Centrală și de Est pe fondul ostilității crescânde față de Rusia și față de invadarea Ucrainei.

Muncitorii au început să demoleze memorialul din orașul Brzeg din sud-vestul Poloniei pe 24 august, în aceeași zi în care Ucraina a marcat șase luni de când Rusia și-a lansat invazia.

Polonia, țara cu cele mai multe monumente sovietice demolate

Rafal Leskiewicz, șeful Institutului Istoric de Stat, a declarat pentru Associated Press că, în luna martie, atunci când a fost luată decizia de a elimina toate monumentele rămase, mai erau 60 de monumente la nivel național, iar monumentul din Brzeg a fost al 24-lea care a fost demolat din martie – dar acest fenomen nu este unul nou totuși. Chiar și înainte de război, în ultimii 30 de ani, Polonia a demolat sute de astfel de monumente.

Polonia a fost unul dintre cei mai fideli aliați ai Ucrainei în apărarea sa împotriva invaziei ruse. Varșovia a trimis armament, ajutor și asistență umanitară, iar Polonia a primit mai mulți refugiați ucraineni decât orice altă țară, potrivit cifrelor Națiunilor Unite.

Țările baltice iau măsuri similare

Demolarea monumentului din Polonia a avut loc la o zi după ce Letonia a început să demonteze un monument similar din epoca sovietică în capitala Riga. Moscova consideră că înfrângerea Germaniei în război a reprezentat pentru țările baltice (și pentru Europa de Est în general) o eliberare, dar letonii, estonienii și lituanienii spun că a fost doar începutul unei ocupații brutale care s-a încheiat odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991. Etnicii ruși reprezintă aproximativ 25% din populația Letoniei.

Și guvernul Estoniei a început să îndepărteze monumentele sovietice, lucru susținut chiar de premierul estonian, Kaja Kallas. Peste 75.000 de estonieni au fost uciși, închiși sau deportați de sovietici între 1940 și 1991, potrivit guvernului estonian, citat de RFE.

Lituania se pregătește să urmeze exemplul Estoniei și Letoniei în a demola monumentele sovietice, începând cu monumentul soldaților sovietici din Vilnius.

Bulgaria, prima țară care a luat o asemenea decizie ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina

Traicho Traikov, primarul raionului Sredets din Sofia, a anunțat chiar pe 24 februarie că municipalitatea va demonta Monumentul Armatei Sovietice.

Potrivit lui Traikov, în ciuda deciziei consiliului municipal de a elimina monumentul datând încă din 1993, nu a existat un primar de district gata să o implementeze. În plus, reprezentanții din Consiliul orașului Sofia susțin demersul, cu excepția notabilă a Partidului Socialist Bulgar. Cu toate acestea, demolarea încă nu a avut loc.

Ucraina dărâmă statuile sovietice iar ocupanții le pun înapoi

Și în Ucraina monumentele sovietice sunt demolate. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, declara în urmă cu câteva luni că doar în orașul său sunt 60 de monumente sovietice ce trebuie demolate. De asemenea el propunea redenumirea a 460 de străzi, conform Euronews. Asemenea demolări au avut loc și în alte orașe precum Cernăuți, Storojineț sau Volodimir.

În teritoriile ocupate, rușii au adus noi statui ale lui Lenin, precum în Herson, Henicensk sau Nova Kahovka, ca mod de umilire pentru ucrainienii pe care tot rușii îi consideră că ar fi „același popor”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gulag, sistemul sovietic de lagăre care a închis milioane de oameni de cele mai multe ori nevinovați

„Panorama comunismului în Moldova sovietică” – o carte pe zi

”Documentul obraznic” prin care România a trecut sub influenţa sovieticilor, făcut public pentru prima dată. Cum au împărţit Churchill şi Stalin Europa de Est la un pahar de whiskey

Ucraina a renăscut atunci când a fost invadată de Rusia, a spus Volodimir Zelenski



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.