De ce au fost înlăturate de către autoritățile din Chicago statui ale exploratorului Cristofor Columb

La o săptămână după ce protestatarii din Chicago au încercat să răstoarne o statuie a exploratorului italian din oraş, autorităţile locale au decis înlăturarea monumentelor pe o perioadă nedeterminată, scrie BBC News.

Primarului oraşului Chicago, Lori Lightfoot, a declarat într-un comunicat de presă că statuile lui Columb – din Grant Park şi Parcul Arrigo – au fost „înlăturate temporar … până la o notificare ulterioară”.

Decizia a venit după ce protestatarii s-au confruntat cu poliţia în timp ce au încercat să răstoarne statuia exploratorului din Grant Park săptămâna trecută.

Statuile lui Columb, răsturnate și decapitate

În iunie, o statuie a lui Columb, realizată din bronz şi înaltă de 3 metri, a fost răsturnată în Saint Paul, Minnesota, în timp ce o alta din Boston, a fost decapitată, scrie Mediafax.

Cristofor Columb a fost de mult timp considerat un personaj eroic al istoriei americane, fiind primul explorator care să stabilească o prezență europeană în Lumea Nouă.

Legenda exploratorului Cristofor Columb

Americanii l-au celebrat încă din 1792, la 300 de ani după ce a ajuns pentru prima dată pe teritoriul american. Însă, a fost nevoie de încă 200 de ani și o campanie de un secol a italienilor-americane pentru a stabilit o sărbătoare națională legală în numele faimosului navigator.

Cu mult timp înainte să devină un simbol al identității italiene-americane, Cristofor Columb a fost mitologizat de America protestantă drept un explorator erou care a deschis calea pentru „fondarea” divină a Statelor Unite de către creștinii europeni.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.