De ce a intrat România în Primul Război Mondial în 1916?

Negocierile dintre România și Puterile Antantei pentru intrarea Armatei Române în Primul Război Mondial au început încă din toamna anului 1914 și s-au întețit pe parcursul anului 1915. România dorea să dobândească provinciile locuite de românii din Austro-Ungaria: Bucovina, Banatul, Transilvania, toată Crișana și Maramureșul. De partea cealaltă, Antanta avea nevoie de intrarea României în război pentru a mai atenua din presiunea exercitată de Germania pe Frontul de Vest.

În primă fază, puterile Antantei, Rusia, Marea Britanie și Franța au fost reținute în a accepta cerințele României. Totuși, luptele din vara anului 1915 le-au determinat să accepte solicitările părții române.

Cum Antanta se găsea în defensivă și suferea o serie de înfrângeri dureroase, Ionel Brătianu a considerat că intrarea României în război în acel moment ar fi fost o curată „sinucidere”.

O noua dinamică pe frontul luptelor dintre Aliați și Puterile Centrale

Lucrurile aveau să se schimbe însă în vara anului 1916. Armata germană n-a reușit să cucerească Verdunul, aliații strângeau o forță militară considerabilă la Salonic sub conducerea generalului francez Maurice Sarrail, britanicii pregăteau o mare ofensivă pe Somme, iar rușii lansau ultima lor mare ofensivă de succes, condusă de generalul Alexei Brusilov. La începutul lunii iunie, forțele conduse de Brusilov au străpuns apărarea austro-ungară în Galiția și Bucovina și amenințau să pătrundă până în centrul Ungariei.

„Pe la sfârșitul lui mai sosesc pe neașteptate telegrame anunțând o puternică ofensivă rusească în vecinătatea noastră. În câteva zile, armatele comandate de generalul Brusilov înaintează cu o iuțeală surprinzătoare. În fața lor, frontul austriac se prăbușește cum se prăbușise la Lemberg în 1914.

Zeci de mii de prizonieri și o pradă de război neînchipuită cade în mâinile lor. (..) Aliații nu puteau să piardă şi dânșii un asemenea prilej. Din toate părțile, deodată, o porniră la asalt. Franța a luat inițiativa. Deja de câtva timp Quai d’Orsay-ul era hipnotizat de ideea atragerii României în război. Pe de altă parte, şi frontul francez inspira cercurilor oficiale din Paris îngrijorare.

Miniștrii Antantei începeau deci cu hotărâre presiunile asupra lui Brătianu, dânsul însă șovăia. Netăgăduit momentul i se părea mai oportun decât altă dată, dar pericolele situaţiei i se păreau totuşi încă mari. Pe orizont erau încă multe puncte negre cari aveau nevoie să fie bine lămurite”, descrie acele momente I.G Duca, unul dintre apropiații primului-ministru Ionel Brătianu.

„Trebuie să intrați acum sau niciodată!”

Supus unei presiuni enorme de către Antanta, pentru a decide intrarea României în război, Ionel Brătianu și-a tot pus întrebarea dacă nu cumva acesta este momentul potrivit pentru ca Armata Română să intre în război. Presiunea exercitată de Antanta avea să culmineze cu un ultimatum adresat României la începutul lunii iulie: „Trebuie să intrați acum sau niciodată!”

Nedorind să piardă momentul prielnic din evoluția luptelor și supus presiunii liderilor Antantei, Ionel Brătianu i-a anunțat pe aceștia la 4 iulie 1916 că este pregătit să încheie o alianță dacă îi vor fi acceptate următoarele cerințe:

  1. Recunoaşterea revendicărilor integrale ale României asupra Transilvaniei, Bucovinei şi a Banatului întreg, așa precum de altfel aliații le şi încuviințaseră încă din 1915;
  2. Declanșarea unei ofensive generală pe frontul rusesc, de care să se lege acţiunea militară a României;
  3. Asigurarea de armament şi muniții, precum și garanția tranzitului lor prin Rusia;
  4. Un număr de 200.000 de soldați ruși, care împreună cu trupele române să poată apăra Dobrogea împotriva unui atac bulgar. România nu era în măsură să ducă o luptă pe două fronturi simultan;
  5. Declanșarea unei acţiuni ofensive a aliaților la Salonic, care să imobilizeze spre sud toate marile unități bulgare.

Antanta a acceptat toate aceste condiții cu excepția numărului de soldați ruși care trebuiau detașați pentru apărarea Dobrogei, numărul lor a fost scăzut de la 200.000 la 50.000.

Brătianu solicită introducerea a două clauze politice

Negocierile din iulie 1916 dintre România și Antanta aveau însă să fie întârziate de faptul că Ionel Brătianu a dorit să includă în tratatul politic cu Antanta două clauze care îi deranjau pe aliați.

Prima clauză stipula ca aliații să nu încheie pace separată. Cerința obliga practic Antanta să lupte până când România își satisfăcea toate dezideratele teritoriale. Clauza reflecta o îngrijorare a lui Brătianu legată de faptul că Austro-Ungaria, descurajată de intrarea României în război, ar putea ajunge la o înțelegere cu Antanta în defavoarea României.

Cealaltă clauză garanta României egalitatea cu puterile Aliate în toate hotărârile și discuțiile legate de încheierea păcii. Clauza oglindea îngrijorarea lui Brătianu că interesele României ar putea fi desconsiderate la negocierile de pace, așa cum se întâmplase după războiul ruso-turc din 1877-1878 la care participase și România.    Puterile Aliate au acceptat până la urmă cerințele lui Brătianu, dar în secret liderii aliați au încheiat un acord prin care au convenit că „anexările promise României vor fi realizate doar în măsura în care situația generală le va permite” și că, înainte ca România să fie primită la negocieri, Aliații vor ajunge la un acord „asupra deciziilor extrem de importante”.

„Brătianu a cerut să încheie două convențiuni cu Aliații, una politică şi una militară. Convențiunea politică avea drept scop să consfințească alianța noastră cu împătrita înţelegere şi să consemneze într-un act internaţional, sub iscălitura celor patru mari puteri – Franţa, Rusia, Anglia şi Italia- revendicările neamului românesc. Conviețuirea militară avea ca scop să determine condițiunile acțiunii noastre militare, să stabilească date, contingente, comandamente, etc”, nota în amintire sale politice I.G. Duca.

Cele două convenții aveau să fie semnate la București la 17 august 1916. Convenția militară stabilea ca România să declare război Austro-Ungariei la data de 27 august 1916.

Convențiile semnate de România atunci au stat la baza negocierilor pe care Ionel Brătianu le-a purtat la Conferința de Pace de la Paris din 1919.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Atacul morților. Bătălia din Primul Război Mondial care a fost ca un film de groază

„Anomalia” climatică întâlnită o dată la 100 de ani care ar fi făcut Primul Război Mondial și mai mortal

Marșul de 500 de mile al cavaleriei franceze care a ajutat la sfârșirea Primului Război Mondial

„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.