De când nu va mai fi obligatorie purtarea măștilor în România

Purtarea măștilor nu va mai fi obligatorie în momentul în care „vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă”, iar în unitățile medicale nu vor mai exista focare de infecție cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„În momentul în care, la nivel național, vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă, când nu vom mai avea focare în unități spitalicești, în unități de îngrijiri pentru bătrâni, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii măștile. Este o minimă măsură de prevenție. Principalul fel de a transmite virusul este cel aerogen”, a spus Nelui Tătaru, care a vizitat, joi, spitalul de la Mioveni.

Potrivit ministrului Sănătății, totul depinde de evoluția bolii pe teritoriul României.

„Orizontul de timp ni-l va da evoluția, numărul de cazuri noi, numărul de cazuri internate la Terapie Intensivă, numărul de cazuri care se adresează la unitățile de primiri urgențe. în măsura în care aceste cazuri vor scădea și vor rămâne doar cazuri noi într-o comunitate care poate fi izolată sau în anumite focare, cum sunt spitalele, cum sunt căminele de bătrâni atunci putem să ne gâdnim și la eliminarea acestor măști”, a adăugat Nelu Tătaru citat de Mediafax.

În prezent, purtarea măștilor este obligatorie în spațiile închise.

De ce nu va putea fi introdusă obligativitatea vaccinării împotriva infecției cu SARS-CoV-2

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis miercuri seara că este recomandabil ca populația să se vaccineze împotriva infecției cu SARS-CoV-2, însă „nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”.

„Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu. (…) Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program, la nivel național, pe care le luăm din copilărie, pentru acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de tesare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a spus Nelu Tătaru, la Digi 24.

Nelu Tătaru a precizat, în același context, că susține legea privind vaccinarea obligatorie.

Vă recomandăm să citiți și:

Armata Rusă testează pe militari un vaccin împotriva COVID-19

Medicamentul care ar putea pune capăt pandemiei. Cercetătorii din China susțin că nu ar mai fi nevoie de vaccin

Masca de protecţie. Cum poți face să nu te afecteze și la ce îți mai poate fi utilă

Un nou studiu dă peste cap tot ce ştiam despre restricţii! Dacă 90% din populaţie ar purta mască, virusul ar putea să dispară în 50 de zile



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.